Decizia CCR nr. 698/2020Punctul 30

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.10.2020 · dosar 3.229/117/2017
Punctul 30
30. Cât privește argumentele referitoare la rolul pe care instanța de judecată trebuie să-l aibă în stabilirea întinderii despăgubirilor acordate salariatului, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate - care obligă angajatorul la plata unei despăgubiri, egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal - nu reprezintă o imixtiune în procesul de realizare a justiției, de vreme ce instanța trebuie mai întâi să stabilească dacă actul de concediere a fost dispus și efectuat în mod temeinic și legal. În situația în care concedierea a fost netemeinică sau nelegală, legiuitorul a prezumat că prejudiciul suferit de angajat este egal cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, indiferent dacă persoana concediată a obținut sau nu alte venituri între timp. Această obligație a angajatorului poate fi privită și ca o sancțiune pentru nerespectarea dispozițiilor de lege referitoare la concediere (Decizia nr. 243 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 1 iulie 2016, paragraful 21). În același sens, Curtea a arătat că anularea măsurii concedierii dispusă cu încălcarea Codului muncii trebuie să producă efecte juridice care să fie suficient de disuasive și care, în consecință, să prevină pe viitor comportamentul arbitrar al angajatorului (Decizia nr. 1.267 din 27 septembrie 2011, precitată). ...
Sursa oficială ↗