Decizia CCR nr. 243/2016Paragraful 26
Paragraful 26
21. Având în vedere acestea, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate - care obligă angajatorul la plata unei despăgubiri, egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal - nu reprezintă o imixtiune în procesul de realizare a justiţiei, de vreme ce instanţa trebuie mai întâi să stabilească dacă actul de concediere a fost dispus şi efectuat în mod temeinic şi legal. În situaţia în care concedierea a fost netemeinică sau nelegală, legiuitorul a prezumat că prejudiciul suferit de angajat este egal cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, indiferent dacă persoana concediată a obţinut sau nu alte venituri între timp. Această obligaţie a angajatorului poate fi privită şi ca o sancţiune pentru nerespectarea dispoziţiilor de lege referitoare la concediere.
Sursa oficială ↗