Decizia CCR nr. 688/2020Punctul 7

7. Se arată că Legea nr. 122/2006 este o lege care reglementează o situație specială, respectiv cea a solicitanților de azil în România și, prin urmare, trebuie avută în vedere condiția deosebită în care se află aceștia, întrucât nu cunosc limba română, astfel că situația diferă în ceea ce privește pronunțarea hotărârii, în funcție de faptul dacă partea este sau nu prezentă. Deși dispozițiile procesual civile prevăd obligativitatea asigurării unui traducător pentru cetățenii străini sau apatrizii care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română, reglementarea nu este suficient de clară în ceea ce privește pronunțarea hotărârii, codul făcând referire la dreptul de a lua cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanță și de a pune concluzii prin traducător autorizat, în schimb, pronunțarea are loc ulterior închiderii dezbaterilor la care traducătorul a fost prezent, moment la care, în practică, cetățeanului străin sau apatridului nu i se mai asigură aducerea la cunoștință a hotărârii pronunțate în limba pe care o înțelege. ...