Decizia ÎCCJ nr. 13/2026 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 26.01.2026 · dosar 2.049/1/2025
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului 10. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași cu nr. 3.012/99/2024, în contradictoriu cu pârâții prefectul județului Iași și Instituția Prefectului Județului Iași, reclamanta a solicitat ca pârâții: (i) să îi recalculeze și să îi acorde majorarea de 50% aplicată la salariul de bază aflat în plată la data acordării majorării lunare, conform actelor administrative individuale emise începând cu 1 noiembrie 2022, până la data prezentei acțiuni; (ii) să îi calculeze și să îi acorde procentul de majorare de până la 50% (procent care va fi stabilit prin ordin), aplicat la salariul de bază aflat în plată la data acordării majorării, în continuare pe întreaga perioadă în care își va desfășura activitatea în cadrul unității de implementare a proiectului (UIP); (iii) să calculeze și să îi plătească diferențele salariale dintre drepturile salariale acordate și plătite și cele cuvenite în mod legal, ca urmare a recalculării majorării de 50% aplicate la salariul de bază aflat în plată la data acordării majorării, începând cu 1 noiembrie 2022; (iv) să fie obligați la plata sumelor reprezentând actualizarea cu indicele inflației de la data scadentă a fiecărui drept salarial, până la data efectuării plății, la care să se adauge și dobânda legală de la data scadenței și până la plata efectivă a debitelor restante. ... 11. În motivare, reclamanta a arătat că, prin Ordinul nr. 432/2022, prefectul județului Iași a dispus constituirea Unității de Implementare a Proiectului (UIP) „Renovarea energetică a Palatului Administrativ Iași“, în cadrul Planului național de redresare și reziliență 2021-2026, prin apelul de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.2/1, și a stabilit componența Unității de Implementare (UIP) și responsabilitățile. Prin acest act administrativ, reclamanta a fost desemnată responsabil achiziții publice, sens în care a fost întocmită și aprobată anexa la Fișa postului nr. 178/2022. ... 12. Prin Ordinul nr. 453/2022 prefectul județului Iași a dispus că personalul nominalizat în Unitatea de Implementare a Proiectului „beneficiază de majorarea salariilor de bază cu până la 50%, în funcție de timpul efectiv lucrat lunar pentru activitățile proiectului și prevăzute corespunzător în fișa postului“ și a stabilit termenele și procedura de acordare a majorării salariale. ... 13. Începând cu luna noiembrie 2022, lunar, ordonatorul de credite a stabilit, prin act administrativ individual, în raport cu timpul efectiv lucrat lunar, consemnat și aprobat prin fișa de pontaj, procentul cuvenit, situat între 10% și 50%, reprezentând majorarea salariului de bază în plată. ... 14. Prin anexa nr. 1 (CRU) la actele administrative enunțate au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantei, în ultima rubrică fiind evidențiată o majorare a salariului de bază conform art. 4 alin. (1) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 234/2023, după enumerarea tuturor majorărilor salariale prevăzute de acte normative anterioare, însă, prin anexa nr. 2 (BFCT) la ordin, cuantumul calculat al acestei majorări salariale nu are în vedere salariul de bază aflat în plată la data stabilirii majorării, fiind preluată o sumă aplicată la nivelul lunii decembrie 2018. ... 15. Așadar, reclamanta arată că, prin aplicarea majorării salariale prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, pârâții nu au luat în calcul majorările salariale acordate de legiuitor prin acte normative în anul 2019, prin art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, în anul 2020, prin art. 45 din Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, în anul 2022, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, și în anul 2023, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Reclamanta apreciază că îi sunt diminuate drepturile salariale acordate drept majorare salarială, motivat de faptul că nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2018 este o sumă fixă și nu reprezintă nivelul salariului de bază aflat în plată la data acordării majorării. ... 16. Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. ... 17. Au arătat că în ceea ce privește cuantumul sporurilor, acordat ca procent la salariul de bază, acesta a fost menținut la nivelul anului 2018 prin acte normative privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscalbugetare succesive. ... ...
Sursa oficială ↗