Decizia CCR nr. 685/2020Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.09.2020 · dosar 1.374A/2020
Punctul 15
15. Referitor la sesizarea Președintelui României prin care se susține că teza a III-a a alin. (1) al art. 13 din Legea nr. 165/2013 ar fi neclară, în sensul că din redactarea acesteia rezultă imposibilitatea trecerii de drept a terenurilor din domeniul public în cel privat al statului, fără parcurgerea unei proceduri administrative de trecere interdomenială, așa cum este prevăzut de Codul administrativ, se arată că, în practică, începând cu anul 1991, autoritățile competente, respectiv comisiile județene de fond funciar, au reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere care făcuseră obiectul naționalizării fără ca, în prealabil, să se fi aprobat, prin hotărâre de Guvern, transferul interdomenial al acestora. Se arată că acest lucru a fost și este posibil, întrucât reconstituirea dreptului se face cu aplicarea unor proceduri expres reglementate de legile speciale, respectiv prin intermediul comisiilor județene de fond funciar, care sunt conduse de reprezentantul Guvernului în teritoriu și din care fac parte reprezentanții instituțiilor cu atribuții în administrarea bunurilor din domeniul public al statului. Prin stabilirea acestor proceduri, legiuitorul a urmărit să simplifice procesul de restituire, astfel încât tuturor beneficiarilor să li se aplice un mecanism care să nu fie condiționat de emiterea unor hotărâri de Guvern, ca acte normative cu caracter individual, ci de emiterea unor hotărâri ale comisiilor județene de fond funciar, structuri responsabile de verificarea condițiilor legale. ...
Sursa oficială ↗