Sari la conținut

Decizia CCR nr. 626/2020Punctul 47

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
22.09.2020
Dosarul
4.803/86/2017

47. Pe de altă parte, prin aceeași decizie, Curtea a reținut că filosofia ce a generat și a guvernat adoptarea Legii nr. 143/2000 este legată - așa cum însăși denumirea legii o consacră - nu numai de prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri, dar și de prevenirea și combaterea consumului de droguri, în considerarea faptului că acestea sunt substanțe periculoase pentru viața și sănătatea oamenilor. Or, rațiunea adoptării Legii nr. 194/2011, așa cum reiese și din titlul său, se circumscrie combaterii operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, fără a face trimitere la consumul acestora. Curtea, în jurisprudența ei, de exemplu, prin Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015, paragraful 23, a reținut că, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „Titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcție de categoria sa juridică și de autoritatea emitentă, precum și obiectul reglementării exprimat sintetic“. În lipsa unor dispoziții generale ale legii care să orienteze reglementarea, obiectul acesteia este dat chiar prin titlu. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie