Decizia ÎCCJ nr. 18/2026 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului
10. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași cu nr. 448/99/2025, reclamantul Sindicatul Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași (denumită în continuare USLIP IAȘI), în numele și pentru membrul de sindicat MM, în contradictoriu cu pârâții Liceul Tehnologic Agricol „Olga Sturdza“ Miroslava și unitatea administrativ-teritorială a comunei Miroslava, prin primar, pentru Consiliul Local Miroslava, a solicitat: (i) obligarea pârâtului Liceul Tehnologic Agricol „Olga Sturdza“ Miroslava la decontarea cheltuielilor de transport efectuate cu ocazia deplasării la și de la locul de muncă pentru perioada octombrie 2023, decembrie 2023, ianuarie 2024-iulie 2024, septembrie 2024, reprezentând contravaloarea unui abonament lunar emis pentru mijlocul de transport în comun de pe ruta municipiul Iași-Miroslava, sume actualizate în funcție de rata inflației, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor drepturi bănești; (ii) obligarea pârâtei unitatea administrativ-teritorială a comunei Miroslava prin primar, pentru Consiliul Local Miroslava, la alocarea către unitatea de învățământ a sumelor necesare decontului de navetă pentru reclamantă, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 569/2015. ...
11. În fapt, reclamantul a arătat că membrul de sindicat își desfășoară activitatea de personal didactic auxiliar în funcția de laborant și, în acest sens, efectuează zilnic naveta, având domiciliul în altă localitate decât cea în care este situată unitatea de învățământ. ...
12. Cu privire la obligația unității administrativ-teritoriale a comunei Miroslava prin primar, pentru Consiliul Local Miroslava, de a asigura școlii fondurile necesare decontării cheltuielilor pentru naveta cadrelor didactice, reclamantul a precizat că sumele generate de decontarea navetei cadrelor didactice fac parte, în prezent, din finanțarea complementară asigurată din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, precum și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, iar autoritățile administrației publice locale sunt obligate să le cuprindă în bugetul local. ...
13. Pârâta unitatea administrativ-teritorială comuna Miroslava a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând, în esență, că nu s-au depus documente justificative, astfel că nu a inițiat la nivelul anilor 2023 și 2024 proiect de buget local care să cuprindă și aceste sume, neexistând nicio prevedere legală care să prevadă decontarea acestor sume din finanțarea complementară. ...
14. În cauză, tribunalul a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cu privire la capătul al doilea al cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtei unitatea administrativ-teritorială a comunei Miroslava prin primar, pentru Consiliul Local Miroslava, la alocarea către unitatea de învățământ a sumelor necesare decontului de navetă pentru reclamant, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 569/2015. ...
15. Reclamantul a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active, arătând că atât timp cât există efectiv un raport juridic între reclamant, în calitate de beneficiar al decontului cheltuielilor de transport, și UAT a comunei Miroslava prin primar, pentru Consiliul Local Miroslava, în calitate de ordonator principal de credite pe această categorie de cheltuieli, pe de o parte, și ca sursă de finanțare pentru angajator, pe de altă parte, sunt îndeplinite exigențele prevăzute de art. 36 din Codul de procedură civilă, dar și faptul că reclamantul nu poate fi considerat un terț în raport cu UAT. ...
16. Pârâții nu au exprimat un punct de vedere cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantului. ... ...
Sursa oficială ↗