Decizia CCR nr. 597/2020Punctul 2

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.07.2020 · dosar 5.627/3/2017
Punctul 2
2. Critica astfel formulată se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece ea vizează aplicarea legii la un caz concret și nu raportarea ei la dispozițiile constituționale. În plus, critica astfel formulată trebuia respinsă ca inadmisibilă și pentru că ea este nemotivată, de vreme ce se referă la aplicarea unei alte dispoziții legale decât cea contestată, respectiv nu vizează termenul impus pentru valorificarea titlurilor de despăgubire, ci absența unei prevederi legale referitoare la obligația de comunicare a actului administrativ. Comunicarea corectă sau incorectă a unui act administrativ de către entitatea emitentă constituie un aspect de fapt și nu de drept și nu ridică nicio problemă de constituționalitate. Ea nu afectează nicicum o normă juridică ce vizează o etapă procedurală ulterioară acelei comunicări și prin care se stabilește un termen în interiorul căruia persoana - căreia actul administrativ ar fi trebuit să îi fie comunicat - ar fi trebuit să reacționeze față de acesta. Faptul că între comunicarea actului administrativ și eventuala acțiune în justiție a persoanei vizate există o legătură de cauzalitate indirectă - numai dacă ar fi cunoscut conținutul actului administrativ persoana vizată ar fi putut să decidă dacă dorește sau nu să îl atace în justiție, iar în ipoteza în care ar fi decis să recurgă la acțiunea în justiție ea ar fi trebuit să facă dovada unui interes, care ar fi fost evaluat prin raportare la respectarea termenului de decădere prevăzut de art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 - nu justifică nicidecum neconstituționalitatea art. 18^1 vizat de excepția de neconstituționalitate. ...
Sursa oficială ↗