Decizia CCR nr. 580/2020Punctul 11

11. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la art. 21 din Constituție, potrivit căreia liberul acces la justiție presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, iar legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură. Se mai invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la conformitatea dintre texte de lege care stabilesc termene de prescripție pentru exercitarea dreptului material la acțiune și dispozițiile constituționale ale art. 44. Intervenirea unui terț, cu atribuții de control, în raporturile de muncă, ce instituie în sarcina angajatorului, persoană juridică publică, obligații de recuperare a sumelor identificate ca fiind prejudiciu de la persoanele considerate responsabile, nu poate conduce la neconformitatea prevederilor de lege criticate cu dispozițiile constituționale, cu atât mai mult cu cât acțiunea de control nu este limitată în timp, principiul securității raporturilor juridice pierzându-și efectivitatea. Prin urmare, stabilirea unui termen de 3 ani de la data producerii faptei nu amputează interesele legitime ale angajatorului, permițându-i adoptarea unei conduite active, dar și preventive în ceea ce privește vegherea asupra sumelor și patrimoniului societății. Astfel, nimic nu îl împiedică pe angajator să controleze periodic, cel puțin anual, modul de gestionare/operare a resurselor, bunurilor sau veniturilor sale și să acționeze, în consecință, într-un termen de trei ani. De altfel, ceea ce susțin autorii excepției este înlocuirea unei date certe, respectiv aceea a producerii pagubei (prejudiciului), cu o dată situată exclusiv la latitudinea angajatorului, respectiv data la care acesta apreciază necesar, spre exemplu, să efectueze un control intern sau orice alt tip de verificare, după ce, tot cu titlu exemplificativ, nu a realizat un asemenea demers vreme de mai mulți ani, context în care este posibil să descopere eventuale prejudicii, consecințe ale unor fapte petrecute cu mai mulți ani în urmă. Or, acceptarea acestei teorii transformă o normă ce se bucură de un caracter de previzibilitate, stabilind un termen de 3 ani de la data producerii faptei, într-o normă cu caracter imprevizibil. ...