Decizia CCR nr. 566/2020Punctul 5

5. În ceea ce privește dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, arată că acestea reglementează o cauză specială de reducere a limitelor de pedeapsă. Aceste dispoziții sunt valorificate exclusiv în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, deci în cursul judecății de către instanța judecătorească. Învederează că în practică există mai multe abordări în ceea ce privește verificarea condițiilor necesare aplicării dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. De exemplu, unele instanțe emit o adresă către parchet pentru a li se comunica dacă este sau nu incidentă această dispoziție, însușindu-și opinia parchetului; alte instanțe aplică dispozițiile criticate dacă s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale; unele instanțe aplică aceste dispoziții doar dacă s-a pus în mișcare acțiunea penală; iar altele doar dacă s-a dispus trimiterea în judecată. În prezenta cauză, deși s-a dispus condamnarea, instanța nu a aplicat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002. În același context, susține că alte instanțe solicită un referat al parchetului referitor la aplicarea dispozițiilor criticate, iar altele solicită copii conforme cu originalul de pe actele de procedură, dar principiul confidențialității împiedică procurorul să trimită astfel de copii. Toate aceste abordări diferite pun în evidență modalitatea echivocă în care este formulată dispoziția art. 19 din Legea nr. 682/2002. Trimiterea pe care art. 19 din Legea nr. 682/2002 o face la art. 2 pct. 1 din același act normativ amplifică ambiguitatea din perspectiva aprecierii asupra caracterului determinant al denunțului, a contribuției denunțătorului la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor infracțiuni grave, precum și în ceea ce privește facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave. În concluzie, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. ...