Decizia CCR nr. 569/2020Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.07.2020 · dosar 4.573/118/2017
Punctul 10
10. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale în măsura în care termenul de 6 luni impus de acestea ar fi considerat termen de decădere, întrucât se limitează dreptul de acces liber la justiție, se încalcă dreptul de proprietate privată și se realizează o îngrădire disproporționată și nejustificată a unor drepturi ocrotite prin Constituție. Instituirea unui termen de decădere de numai 6 luni pentru exercitarea de către persoanele fizice a acțiunii în instanță nu se poate justifica prin necesitatea urgentării procedurilor de restituire, câtă vreme pentru entitățile învestite cu soluționarea notificărilor termenele prevăzute de lege au fost considerate de recomandare, fiind prelungite succesiv, timp de mai mult de 10 ani. Se susține că se încalcă principiul proporționalității, având în vedere că măsura prevăzută de textul de lege criticat nu este adecvată și nu păstrează justul echilibru între interesul individual și cel colectiv. Se arată că dispozițiile supuse controlului de constituționalitate sunt și neclare, pentru persoanele îndreptățite la despăgubiri fiind dificil de urmărit și de determinat care este momentul la care a început să curgă termenul de 6 luni, neexistând o informare corectă și promptă cu privire la numărul de dosare înregistrate în temeiul Legii nr. 10/2001 la entitățile învestite și nesoluționate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, deși există obligația legală a autorităților de a publica într-un termen determinat această evidență. Totodată, prin posibilitățile de interpretare pe care le poate naște, textul de lege criticat aduce atingere principiului egalității în drepturi a persoanelor care apelează la instanță pentru acordarea măsurilor compensatorii cuvenite. ...
Sursa oficială ↗