Decizia CCR nr. 495/2018Punctul 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.07.2018 · dosar 16.272/3/2015
Punctul 26
26. În ce privește prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, Curtea a statuat, prin mai multe decizii, că instituirea, în cadrul procedurii administrative, a unui termen de decădere (inițial de 90 de zile, prelungit ulterior la 120 de zile) în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege, urmărește lămurirea unor aspecte de care depinde soluționarea justă a dosarului, fără a fi de natură a tergiversa în mod excesiv tranșarea sa. Termenul este rezonabil, având în vedere scopul său, iar reglementarea criticată este însoțită de anumite garanții împotriva abuzului autorității de a nu răspunde la timp. Astfel, potrivit art. 32 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, „Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate“, iar în temeiul art. 36 lit. h) coroborat cu art. 37 din același act normativ, nerespectarea termenelor prevăzute în acest scop constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei. În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat, de pildă prin Decizia nr. 302 din 5 iunie 2014 (paragraful 28), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, sau Decizia nr. 691 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2015 (paragraful 19). Așadar, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 44 din Legea fundamentală. Afirmația autorului excepției potrivit căreia fostul proprietar trebuie să prezinte doar titlul de proprietate, statul trebuind să procure de la diversele instituții celelalte documente de care consideră că are nevoie pentru soluționarea cererii de retrocedare este o simplă opinie personală, care nu se poate converti într-o critică de neconstituționalitate. ...
Sursa oficială ↗