Decizia CCR nr. 565/2020Punctul 100

100. Revenind la legea română și în condițiile în care sintagma „deschiderea procedurii insolvenței“ nu este explicată în corpul legii ca fiind strict raportată, in terminis, fie la procedura generală, fie la cea simplificată, apreciem că interpretarea art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 200/2006, pentru a fi compatibilă cu principiile constituționale ale egalității și protecției sociale de care se bucură salariații, ar fi trebuit să aibă în vedere mecanismul și momentele diferite în care poate interveni ridicarea dreptului de administrare, ca și condiție sine qua non a accesului la măsura de protecție socială în cauză. Altfel spus, ar fi trebuit să aibă în vedere nu doar data deschiderii procedurii insolvenței, abordare corectă în ce privește situația angajatorului-debitor ce nu optează pentru reorganizare, ci și data constatării sau deschiderii falimentului, etapă ulterioară în cadrul procedurii insolvenței, când se ridică de drept dreptul de administrare al debitorului. Acesta este sensul conjuncției „sau“ din cuprinsul art. 2 din Directiva 80/987/CEE, ceea ce arată faptul că legiuitorul național și interpretul de drept al legii trebuie să se raporteze, după caz, la acel moment procedural de referință care, potrivit dreptului intern aplicabil, definește starea de insolvabilitate a angajatorului și, în același timp, asigură realizarea, cumulativ, a ambelor condiții prevăzute în același art. 2, respectiv: a) declanșarea procedurii insolvenței și b) ridicarea dreptului de administrare. Acest text stabilește un cadru flexibil pentru legiuitorul național, definind starea de insolvabilitate ca fiind marcată de o cerere pentru deschiderea unei proceduri colective întemeiate pe insolvabilitatea angajatorului, prevăzută de actele cu putere de lege și de actele administrative ale unui stat membru, iar această stare să implice lipsirea, în tot sau în parte, a angajatorului de activele sale. Prin urmare, pentru a da eficiență normei juridice, legiuitorul național, dar și interpretul legii trebuie să se raporteze la acel moment și act procedural specific propriei proceduri de insolvență și/sau faliment în care debitorul este/va fi lipsit de dreptul său de administrare. ...