Sari la conținut

Decizia CCR nr. 564/2020Punctul 69

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
08.07.2020
Dosarul
667A/2020

69. Astfel, în privința primei ipoteze, coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decretul de instituire a stării de urgență revine Ministerului Afacerilor Interne. În această situație, Ministerul Apărării Naționale sprijină forțele Ministerului Afacerilor Interne, la cererea acestuia, în baza aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în limitele și condițiile stabilite de acesta. Forțele Ministerului Apărării Naționale pot acorda sprijin numai în misiuni pentru care au pregătirea și dotarea corespunzătoare. Tot în această ipoteză, a existenței unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea națională ori funcționarea democrației constituționale, Poliția comunitară (actuala Poliție locală) poate fi militarizată, în totalitate sau numai în anumite unități administrativ-teritoriale, desfășurându-și activitatea în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. În acest sens, sunt, de altfel, și prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, poliția locală cooperează cu unitățile, respectiv cu structurile teritoriale ale Poliției Române, ale Jandarmeriei Române, ale Poliției de Frontieră Române și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale și colaborează cu organizații neguvernamentale, precum și cu persoane fizice și juridice, în condițiile legii., coroborate cu cele ale art. 21 alin. (1) lit. h) din același act normativ, care prevăd că „În exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul local este obligat (...) să se prezinte de îndată la sediul poliției locale sau acolo unde este solicitat, în situații de catastrofe, calamități ori tulburări de amploare ale ordinii și liniștii publice sau alte asemenea evenimente, precum și în cazul instituirii stării de urgență ori a stării de asediu sau în caz de mobilizare și de război;“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie