Decizia CCR nr. 492/2020Punctul 4

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul consilierului juridic prezent, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999, prin raportare la dispozițiile constituționale ale art. 21, 52 și 53. În esență, susține că reglementarea criticată nu contravine art. 21 din Constituție, având în vedere faptul că autoarea excepției a beneficiat de dreptul de acces la justiție, promovând astfel și excepția de neconstituționalitate în cauză. Menționează că autoarea excepției critică norma cuprinsă în art. 22 alin. (8) din ordonanța de urgență prin raportare la norma generală cuprinsă în art. 11 din legea contenciosului administrativ, iar în acest context învederează faptul că norma criticată este una specială, derogatorie de la dreptul comun, și, prin urmare, se aplică cu prioritate. Însă compararea unor termene în cadrul aceleiași materii nu este de natură a atrage neconstituționalitatea respectivei norme. În acest context, invocă jurisprudența Curții Constituționale și pe cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și în modalitățile instituite de lege. De asemenea, s-a reținut că o caracteristică a principiului accesului liber la justiție este aceea că nu este un drept absolut, el putând fi subiectul unor limitări sau condiționări atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa. ...