Sari la conținut

Decizia CCR nr. 459/2020Punctul 27

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
25.06.2020
Dosarul
316/197/2018

27. În context, Curtea reține și faptul că, potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) și (2) ale aceluiași articol se pedepsește, iar, potrivit legii penale în vigoare, tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate [art. 33 alin. (1) teza întâi]. În aceste condiții, Curtea constată că diferența de regim juridic sancționator între inculpații care au săvârșit infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și art. 9 din Legea nr. 241/2005, pe de o parte, și cei care au săvârșit aceleași infracțiuni, în forma tentată, pe de altă parte, nu este de natură a încălca principiul egalității în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituție, întrucât discriminarea poate fi constatată doar în situația reglementării unor soluții juridice diferite pentru persoane aflate în situații similare, aspect ce nu poate fi reținut în prezenta cauză. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie