Decizia ÎCCJ nr. 332/2025 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării 55. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: a) chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; ... b) existența unei chestiuni de drept susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; ... c) chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei; ... d) chestiunea de drept să fie nouă; ... e) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept. ... ... 56. Prima condiție este îndeplinită, întrucât acțiunea ce face obiectul dosarului în care s-a dispus sesizarea este în curs de judecată, în ultimă instanță, pe rolul Curții de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale, potrivit dispozițiilor art. 271 alin. (2^2) din Codul muncii. ... 57. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, instanța care formulează sesizarea este competentă material și teritorial să judece apelul declarat împotriva unei sentințe pronunțate, în primă instanță, de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, într-un litigiu de muncă având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. ... 58. Nu este îndeplinită însă condiția de admisibilitate ce vizează existența unei chestiuni de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. ... 59. Astfel, în ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept reale, dificile, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au reținut următoarele aspecte relevante: a) chestiunea de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42; Decizia nr. 123 din 7 aprilie 2025, paragraful 67, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 23 iunie 2025); ... b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existența unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 și 65; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, paragraful 37; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 61; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37); ... c) pentru a ne afla în prezența unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură aceasta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 50; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42). Sub acest aspect s-a reținut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46). ... ... 60. Or, în privința chestiunilor de drept identificate de către titularul sesizării, respectiv Curtea de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale, se constată că problemele semnalate nu reprezintă veritabile chestiuni juridice, care să determine probleme de interpretare a unor texte de lege imperfecte, lacunare ori contradictorii. ... 61. Obiectul acțiunii judiciare în cauza în care a fost formulată sesizarea de față îl constituie plata sporului de 90% din salariul de bază pentru orele de muncă prestate de reclamant în zilele de sâmbătă și duminică din perioadele de activitate continuă când nu i s-a acordat repausul săptămânal, prevăzut de dispozițiile art. 137 alin. (4) din Codul muncii, pentru perioada 30.08.2018-31.12.2021. ... 62. Reclamantul susține faptul că își desfășoară activitatea în ture, iar angajatorul, respectiv Compania Națională de Căi Ferate „CFR“ - S.A. - Sucursala Regională Căi Ferate Craiova, nu îi acordă repausul de 48 de ore consecutive în fiecare săptămână și nici compensația prevăzută de art. 137 alin. (5) din Codul muncii pentru activitatea continuă de până la 14 zile calendaristice sau peste acest interval. ... 63. Instanța de primă jurisdicție a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să îi plătească diferențele salariale, reprezentând sporul în cuantum de 90% din salariul de bază pentru orele de muncă prestate în zilele de sâmbătă și duminică din perioadele de activitate continuă când nu i s-a acordat repausul săptămânal, perioade nominalizate în sentință. ... 64. Pentru a pronunța soluția anterior menționată, tribunalul a reținut, în esență, faptul că activitatea de exploatare la calea ferată se desfășoară continuu pe durata zilei și este asigurată numai prin efectuarea serviciului de către fiecare salariat în regim de 12 ore de serviciu ziua, urmate de 24 ore de repaus, urmate de 12 ore de serviciu în timpul nopții, urmate de 48 ore de repaus. ... 65. În raport cu prevederile art. 113 alin. (1) din Codul muncii, repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu 2 zile de repaus, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în funcție de specificul unității sau al muncii prestate, se poate opta și pentru repartizarea inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână. ... 66. În temeiul prevederilor art. 115 alin. (2) din același cod, durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore. ... 67. În baza dispozițiilor art. 135 din Codul muncii, repausul zilnic nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive între două zile de muncă. ... 68. Conform dispozițiilor art. 137 alin. (1) din aceeași reglementare legală, repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. ... 69. Repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil în situația în care desfășurarea normală a activității angajatorului ar fi perturbată, caz în care salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă [alin. (2) și (3) ]. ... 70. Totodată, în alin. (4) al articolului în discuție se menționează faptul că, în situații de excepție, zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților. ... 71. În art. 47 din contractele colective de muncă valabile în perioada de referință se stipulează faptul că salariații au dreptul la repaus săptămânal de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica; în situații de excepție, zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților. În regimul de muncă zilnic pe bază de trafic de serviciu, în schimburi, tură, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile ale săptămânii, cu condiția asigurării, în cursul a două luni, a două repausuri în zilele de sâmbătă și duminică. Timpul liber între două ture de lucru este de cel puțin 24 de ore consecutive, cuprinse între sfârșitul programului de lucru al unei ture și începutul programului de lucru al turei următoare. ... 72. În raport cu dispozițiile normative anterior enunțate și cu cele cuprinse în contractele colective de muncă, instanța de primă jurisdicție a reținut faptul că repausul zilnic este obligatoriu de 24 de ore pentru salariații cu regim de lucru în ture de 12 ore pe zi/noapte, iar între două ture consecutive de câte 12 ore se acordă un repaus ce nu poate fi mai mic de 24 de ore. Dacă repausul săptămânal nu este acordat pentru perioada de activitate continuă de cel mult 14 zile, sunt incidente prevederile art. 137 alin. (4) și (5) din Codul muncii. În situația reclamantului, prin deducerea celor 24 de ore (reprezentând repausul zilnic) din totalul de 48 de ore acordat de angajator, rămân 24 de ore libere, ce au semnificația juridică a unei perioade de repaus, în sensul art. 133 din Codul muncii, ceea ce exclude posibilitatea de a fi cuantificată ca timp de muncă și de a intra în calculul perioadei de activitate continuă care ar conduce la aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (4) din aceeași reglementare legală. În privința acestuia, există perioade de activitate continuă în care acesta nu a beneficiat de repausul săptămânal de 48 de ore consecutive, adică de un repaus de cel puțin 96 de ore libere după cele 14 zile de activitate, perioade identificate în raportul de expertiză depus la dosar. ... 73. Prin sesizarea de față, instanța de trimitere formulează două întrebări prin care lasă să se întrevadă, pe de o parte, chestiunile invocate prin acțiune de către reclamant, cu referire la nesocotirea unor dispoziții legale de către unitatea angajatoare, iar, pe de altă parte, prin care solicită din partea instanței supreme interpretarea sintagmei „perioadă de activitate continuă“, sub aspectul duratei minime, precum și stabilirea modalității de întrerupere a acesteia, prin raportare la elementele speței, pentru a putea calcula, în dosar, majorarea de 90% pentru activitatea desfășurată de reclamant, majorare pe care acesta o solicită în considerarea prevederilor art. 137 alin. (4) și (5) din Codul muncii. ... 74. Astfel fiind, instanța de trimitere expune în cuprinsul încheierii de sesizare raționamentul juridic pe care ar trebui să se întemeieze soluția din cauza dedusă judecății, iar din acesta nu reiese caracterul lacunar al normelor analizate. ... 75. În opinia acesteia, din moment ce legiuitorul uzează de sintagma „sunt acordate cumulat“ este evident că se referă la patru zile de repaus săptămânal, corespunzătoare unei activități continue pe durata a maximum 14 zile calendaristice. În raport cu împrejurarea că în aceste 14 zile calendaristice există, de regulă, 10 zile lucrătoare și 4 zile de repaus, minimul numărului de zile de activitate continuă nu poate fi decât de 10 zile lucrătoare și poate ajunge la un maximum de 14 zile. Totodată, caracterul continuu al activității prestate poate fi întrerupt prin acordarea oricărei perioade de repaus care excedează repausului zilnic, indiferent de durata acestuia. ... 76. Ca atare, autorul sesizării nu urmărește identificarea conținutului conceptual al normelor, ci stabilirea modului de aplicare a acestora la situația de fapt din dosar, operațiune ce excedează atribuțiilor completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 77. În fine, din jurisprudența anexată sesizării nu se verifică nici existența unor interpretări diferite ale instanțelor specializate asupra chestiunilor invocate prin sesizare. ... 78. Față de aspectele anterior prezentate, din care rezultă neconformitatea sesizării, în acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia rațiunea reglementării mecanismului hotărârii prealabile este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată, rolul instanței supreme neputând fi cel de soluționare directă a cauzei, se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă. ... 79. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă, ... ...