Decizia CCR nr. 449/2020Punctul 9

9. Autorul consideră că, în cauză, sunt aplicabile prin analogie cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 41^1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 15 martie 2006, prin care a reținut că efectele produse de acte normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a unei dispoziții legale referitoare la un drept dobândit de natură salarială, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. Instanța supremă a apreciat că o concluzie contrară ar conduce la prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil. ...