Decizia ÎCCJ nr. 415/2025 (HP)Punctul XIII

XIII. Înalta Curte de Casație și Justiție + Asupra admisibilității sesizării 53. Conform art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ... 54. Din examinarea acestor prevederi legale, astfel cum au fost interpretate și aplicate în jurisprudența obligatorie anterioară de către Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultă necesitatea întrunirii cumulative a următoarelor condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanță; ... b) existența unei chestiuni de drept dificile, reale și veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; ... c) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; ... d) noutatea chestiunii de drept; ... e) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 55. Verificându-se întrunirea acestor cerințe legale în raport cu elementele sesizării, rezultă că ele se regăsesc integral în ceea ce privește cea de-a doua întrebare, însă doar parțial raportat la prima întrebare. ... 56. Din cuprinsul încheierii de sesizare reiese că instanța de trimitere a solicitat, prin intermediul primei întrebări, lămurirea naturii juridice a noțiunii de „repaus“, inclusă în cuprinsul art. 115 alin. (2) din Codul muncii, respectiv dacă legiuitorul a înțeles să reglementeze o formă de repaus zilnic, derogatoriu, din punct de vedere al duratei, de la repausul zilnic reglementat prin art. 135 al aceluiași act normativ sau, dimpotrivă, a institut o noțiune autonomă. În funcție de răspunsul la această chestiune s-a solicitat tranșarea problemei cumulului acestui tip de repaus cu repausul săptămânal prevăzut de art. 137 din Codul muncii, în cazul ultimei ture din săptămâna de lucru. ... 57. Prin intermediul celei de-a doua întrebări s-a solicitat lămurirea regimului juridic al compensației prevăzute de art. 137 alin. (5) din Codul muncii, respectiv dacă aceasta se cuvine salariatului indiferent dacă munca prestată în zilele de repaus săptămânal nu excedează duratei normale a timpului de muncă. ... 58. Prima condiție pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile este îndeplinită, deoarece litigiul în care s-a formulat sesizarea se derulează în Dosarul nr. 7.468/99/2019, în etapa procesuală a apelului, pe rolul Curții de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, care va statua în ultimă instanță, potrivit art. 214 din Legea nr. 62/2011 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... 59. Condiția existenței unei chestiuni de drept dificile, reale și veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, este, de asemenea, îndeplinită în ceea ce privește cea de-a doua întrebare și, parțial, în privința primei întrebări. ... 60. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin jurisprudența sa obligatorie, a arătat că, pentru a fi în prezența unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile de a genera în viitor interpretări diferite ale unui text de lege, se cere ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, necorelată cu alte dispoziții legale. Așadar, pentru a fi considerată reală, chestiunea de drept trebuie să privească fie posibilitatea interpretării diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte, fie incidența unor principii generale, al căror conținut sau a căror sferă de aplicare este discutabil(ă) ori pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. Simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru inițierea mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. ... 61. În cazul prezentei sesizări, instanța de trimitere a justificat dificultatea chestiunilor de drept prin expunerea variantelor posibile de interpretare și a argumentelor care pot fi aduse în susținerea acestora. ... 62. Astfel, caracterul dificil al primei chestiuni de drept, referitoare la calificarea perioadei de repaus de 24 de ore, reglementată de art. 115 alin. (2) din Codul muncii, rezidă din omisiunea legiuitorului de a indica, în mod expres, dacă un astfel de repaus este unul zilnic, derogatoriu de la prevederile art. 135 al aceluiași act normativ, sau, dimpotrivă, reprezintă o dispoziție autonomă, cu consecința lipsei obligației angajatorului de a cumula, la sfârșitul ultimei ture de lucru a săptămânii, repausul zilnic aferent cu repausul săptămânal. ... 63. Cele două posibile interpretări învederate de către instanța de trimitere, cu consecințe diferite asupra drepturilor salariatului și obligațiilor angajatorului din perspectiva cumulului repausului zilnic cu repausul săptămânal, sunt generate și de modalitatea în care legiuitorul a înțeles să poziționeze textul art. 115 alin. (2) în corpul actului normativ. Deși, la prima vedere, acest text legal ar reglementa un repaus zilnic, în condițiile în care face vorbire despre o perioadă de repaus care urmează unei durate zilnice a timpului de muncă de 12 ore, legiuitorul a ales să includă prevederea legală în secțiunea referitoare la durata timpului de muncă, iar nu în secțiunea care reglementează repausul zilnic. ... 64. În continuarea analizei se impune a se observa însă că, prin intermediul primei întrebări adresate de către instanța de trimitere, aceasta nu a adus în discuție doar calificarea juridică a repausului reglementat de art. 115 alin. (2) din Codul muncii, ci și chestiunea cumulului între acest tip de repaus și repausul săptămânal, reglementat de art. 137 din același act normativ. ... 65. Această chestiune implică însă, după cum a argumentat însăși instanța de trimitere, necesitatea interpretării dreptului național din perspectiva dreptului comunitar și a dezlegărilor oferite de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cuprinsul încheierii de sesizare făcându-se o analiză elaborată a Hotărârii din 2 martie 2023, pronunțată în Cauza C-477/2021, IH împotriva MÁV-START Vasúti Személyszállító Zrt. Or, astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în cazul în care se solicită, pe calea sesizării privind pronunțarea hotărârii prealabile, lămurirea unor aspecte care se regăsesc tranșate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin urmare, această operațiune constituie prerogativa instanței de trimitere învestite cu soluționarea pe fond a cauzei, neputând fi delegată Înaltei Curți de Casație și Justiție pe calea procedurii hotărârii prealabile. ... 66. Așadar, este îndeplinită condiția de admisibilitate privind existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, doar în ceea ce privește prima teză a primei întrebări adresate de către instanța de trimitere, cea de-a doua teză presupunând interpretarea și aplicarea, în cazul litigiului pendinte, a celor statuate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. ... 67. În privința celei de-a doua chestiuni de drept, referitoare la regimul juridic al compensației reglementate de art. 137 alin. (5) din Codul muncii [care i se cuvine salariatului în ipoteza în care zilele de repaus săptămânal se acordă cumulat, în situația de excepție reglementată de alin. (4) al aceleiași norme legale], caracterul dificil rezidă din împrejurarea că, deși textul în discuție face vorbire despre compensația cuvenită în această ipoteză, conține o trimitere expresă la prevederile art. 123 alin. (2) din cod, care reglementează sporul pentru munca suplimentară. Prin urmare, se impune a se lămuri, astfel cum solicită instanța de trimitere, împrejurarea dacă dreptul la compensația instituită de art. 137 alin. (5) din Codul muncii se cuvine salariatului doar dacă munca prestată în zile de repaus săptămânal depășește durata normală a timpului de muncă. ... 68. Raportat la cea de-a treia condiție, din cuprinsul încheierii de sesizare reiese că soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunile de drept a căror lămurire se solicită. Astfel, obiectul litigiului este reprezentat de cererea reclamantului (membru de sindicat), în calitate de mecanic de locomotivă, de a-i fi acordate compensațiile prevăzute de art. 137 alin. (5) din Codul muncii, pentru orele de muncă prestate în timpul repausului săptămânal, invocându-se, în esență, că angajatorul nu a procedat, subsecvent ultimei ture din săptămâna de lucru, la cumulul repausului zilnic de 24 de ore, prevăzut de art. 115 alin. (2) din Codul muncii, cu repausul săptămânal de 48 de ore, prevăzut de art. 137 alin. (1) al aceluiași act normativ. ... 69. Ca urmare a admiterii acțiunii de către prima instanță, pârâta, în calitate de angajator, a formulat apel, susținând că a respectat normele legale, precum și că, pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă și duminică, salariatul nu poate beneficia atât de sporul pentru munca suplimentară, cât și de sporul pentru lucrul în zilele de repaus săptămânal. ... 70. Așadar, este îndeplinită condiția referitoare la legătura dintre chestiunile de drept care formează obiectul sesizării și soluționarea pe fond a cauzei, în contextul în care instanța de apel urmează a valorifica, în soluționarea căii de atac, potențialele dezlegări oferite de Înalta Curte de Casație și Justiție. ... 71. Este îndeplinită și condiția negativă potrivit căreia chestiunile de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Din consultarea evidențelor instanței supreme nu rezultă existența unor dezlegări asupra chestiunilor de drept în discuție și nici a unor sesizări cu obiect similar. ... 72. În schimb, în ceea ce privește condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită, se constată că aceasta este îndeplinită doar prin raportare la cea de-a doua întrebare formulată. ... 73. Astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unor interpretări concretizate într-o jurisprudență consacrată, când s-a depășit, așadar, stadiul unei practici incipiente, în curs de formare. În situația în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să fi soluționat, uneori chiar diferit, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcție de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă (Decizia nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014; Decizia nr. 8 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 16 martie 2023). ... 74. De asemenea, s-a mai reținut în jurisprudența relevantă că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția însă ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. Examinarea acestei condiții necesită, prin verificarea jurisprudenței recente, a se vedea dacă, în procesul curent de aplicare a legii, instanțele au dat o rezolvare chestiunii de drept sesizate de instanța de trimitere, prezentând importanță existența și dezvoltarea unei practici judiciare constante în această materie (Decizia nr. 8 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 16 martie 2023; Decizia nr. 12 din 20 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 aprilie 2023). ... 75. Aplicând aceste principii prezentei sesizări, se observă că normele juridice a căror interpretare este solicitată se regăsesc în corpul Legii nr. 53/2003 încă de la data adoptării actului normativ, chiar dacă sub o altă numerotare [art. 112 alin. (2) , respectiv art. 132 alin. (5) ]. Prin urmare, pentru a fi îndeplinită condiția noutății este necesar ca practica judiciară să nu fi clarificat conținutul noțiunilor care formează obiectul sesizării. ... 76. Din această perspectivă, în urma analizei hotărârilor judecătorești comunicate de instanțele de judecată în procedura de consultare a acestora se desprinde concluzia în sensul că a fost pe deplin clarificat în jurisprudență conținutul noțiunii de „repaus“ din cuprinsul art. 115 alin. (2) din Codul muncii. Astfel, chiar dacă nu au analizat în mod expres regimul juridic al acestui tip de repaus și nu au abordat problematica unui eventual caracter autonom al noțiunii utilizate în articolul menționat, instanțele care au pronunțat hotărârile judecătorești comunicate au calificat, în mod constant și fără excepție, ca fiind un repaus zilnic cel reglementat de textul de lege indicat. ... 77. În acest context, existând un număr suficient de hotărâri judecătorești care au dezlegat chestiunea naturii juridice a repausului reglementat de art. 115 alin. (2) din Codul muncii, nefiind identificată, în practică, interpretarea concurentă prezentată de instanța de trimitere, se impune concluzia potrivit căreia, în procesul curent de aplicare a legii, instanțele au dat o rezolvare chestiunii de drept sesizate de instanța de trimitere, dezvoltându-se o practică judiciară constantă în această materie. ... 78. Prin urmare, în ceea ce privește prima chestiune de drept care formează obiectul sesizării, nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 79. Procedându-se, în continuare, la analiza condiției noutății prin raportare la cea de-a doua întrebare care formează obiectul sesizării, se impune a se evidenția că, deși norma legală indicată [art. 137 alin. (5) din Codul muncii] face parte, deopotrivă, dintr-un act normativ care se află de mult timp în fondul activ al legislației, nu au fost identificate suficiente hotărâri judecătorești care să fi tranșat problema juridică adusă în discuție, în urma consultării instanțelor fiind transmis un singur exemplu jurisprudențial de interpretare și aplicare a acestui text legal. ... 80. Așadar, nu se poate reține că prevederile art. 137 alin. (5) din Codul muncii au fost lămurite prin intermediul unei practici judiciare consacrate, astfel că se păstrează caracterul de noutate, necesar pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile. ... 81. Pe cale de consecință, sintetizând cele anterior expuse, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării în ceea ce privește prima chestiune de drept și analiza pe fond a celei de-a doua chestiuni. ... + Cu privire la fondul celei de-a doua chestiuni de drept 82. Textul de lege a cărui lămurire este solicitată de către instanța de trimitere, respectiv art. 137 alin. (5) din Codul muncii, are următorul conținut: „Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin. (4) au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2) .“ ... 83. Analiza textuală a normei relevă trimiterea la alte două prevederi legale, și anume la art. 137 alin. (4) din Codul muncii, potrivit căruia „în situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților“, respectiv la art. 123 alin. (2) din același act normativ, care prevede că „sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1) , se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază“. ... 84. Dintru început, se impune a se observa că atât conținutul art. 137 alin. (5) din Codul muncii, cât și poziționarea acestuia în cuprinsul actului normativ conduc la concluzia că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a remunera munca suplimentară prestată în afara normei legale de muncă, ci de a acorda o compensație acelor salariați care nu au beneficiat de un repaus săptămânal acordat în condițiile prevăzute de art. 137 alin. (1) și (2) al aceluiași act normativ. ... 85. Astfel, textul legal face vorbire despre situația acordării repausului săptămânal în situația de excepție reglementată la alin. (4) , și anume în mod cumulat, după o perioadă de activitate continuă de maximum 14 zile calendaristice, reieșind că legiuitorul a instituit o compensație în favoarea acelor angajați care nu au beneficiat de acordarea, în fiecare săptămână de lucru, a repausului săptămânal de 48 de ore consecutive. Prin urmare, scopul normei nu constă în remunerarea unei munci suplimentare, ci în compensarea efortului depus de angajat în situația neacordării repausului săptămânal în condițiile art. 137 alin. (1) și (2) din Codul muncii. ... 86. Deopotrivă, textul legal analizat se regăsește în cuprinsul titlului III capitolul II secțiunea a 2-a din Codul muncii, referitoare la repausul săptămânal, poziționarea sa în configurarea actului normativ întărind concluzia în sensul că dreptul pecuniar instituit a fost destinat a compensa inconvenientele rezultate din faptul că angajatul nu a beneficiat, în fiecare săptămână de lucru, de 48 de ore consecutive reprezentând repaus săptămânal. ... 87. Este adevărat că art. 137 alin. (5) din Codul muncii face trimitere expresă la prevederile art. 123 alin. (2) ale aceluiași act normativ, care reglementează sporul pentru munca suplimentară, însă această trimitere servește doar cuantificării compensației cuvenite, fără a condiționa acordarea acesteia de efectuarea orelor suplimentare. ... 88. O interpretare contrară ar lăsa neacoperită situația în care angajatorul nu ar respecta prevederile referitoare la repausul săptămânal, fără a se depăși, totuși, durata normală a timpului de muncă, ipoteză în care salariatul și-ar vedea încălcat un drept important instituit de Codul muncii (dreptul la repaus săptămânal), fără posibilitatea de a fi compensat în mod corespunzător. ... 89. Pe cale de consecință, raportat la cea de-a doua întrebare, dezlegarea va fi în sensul că, în interpretarea art. 137 alin. (5) din Codul muncii, compensația pentru munca desfășurată în zile de repaus săptămânal, egală cu dublul compensațiilor aferente sporului pentru munca suplimentară, se cuvine salariatului chiar dacă munca prestată în zile de repaus săptămânal nu este în afara duratei normale a timpului de muncă. ... ...