Decizia ÎCCJ nr. 425/2025 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 24.11.2025 · dosar 607/90/2024
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 28. Din răspunsurile transmise de către instanțele consultate au rezultat două opinii asupra chestiunii de drept. ... 29. Într-o primă orientare jurisprudențială, în interpretarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. i) și alin. (4^4) din Legea nr. 263/2010, s-a reținut că instanța de judecată nu are posibilitatea de a verifica temeinicia încadrării activității prestate de salariat, acordate prin adeverință de către angajator, ca fiind dintre cele enumerate la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, fiind invocate argumentele ce urmează. ... 30. Angajatorii sunt singurii abilitați să ateste condițiile desfășurării activității de către salariat, în condițiile art. 158 alin. (4) din Legea nr. 163/2010, care sunt aplicabile prin analogie și în privința forței probante a adeverințelor eliberate în baza Legii nr. 74/2022, asumându-și răspunderea pentru mențiunile din adeverință care sunt valabile până la anularea lor. ... 31. În acest sens au fost invocate prevederile art. 125 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, arătându-se că, în acest caz, nu există dispoziții speciale, precum cele ale art. 158 alin. (3^2)-(7) din Legea nr. 263/2010, care să permită efectuarea de verificări cu privire la legalitatea încadrării activității în grupele I și/sau a II-a de muncă. De asemenea, s-a făcut trimitere la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 2/2023 și la deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 28 din 3 iunie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 12 iulie 2024 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 28/2024), și nr. 89 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1291 din 20 decembrie 2024 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 89/2024). ... 32. Chiar dacă, în calitate de autoritate care administrează sistemul public de pensii, casa teritorială de pensii are o competență legală de verificare a documentației necesare valorificării documentelor prezentate de parte, controlul exercitat în procedura de stabilire sau de recalculare a drepturilor de pensie nu poate avea ca efect recalificarea activității desfășurate și refuzul recunoașterii atestărilor angajatorului. ... 33. Potrivit unui punct de vedere nuanțat comunicat de către o curte de apel, verificarea temeiniciei încadrării activităților în condiții speciale, deși nu poate fi exclusă de plano din orice litigiu, în funcție de particularitățile speței, depășește standardul probatoriu adecvat, necesar și suficient în cadrul litigiilor de asigurări sociale, întrucât astfel de verificări, în cele mai multe cazuri, nu ar putea fi realizate în mod efectiv, dincolo de o ipotetică serie de aprecieri in abstracto, de către instanța de judecată, ca urmare a intervalului foarte mare de timp scurs între data prestării activităților și data efectuării verificărilor. Prin raportare la art. 158 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, rezultă că legea stabilește cine, din perspectivă instituțională, poate cere astfel de lămuriri, prevederea legală urmărind ca aceste verificări să fie realizate, iar aspectele neclare lămurite, în cazul în care subzistă reale dubii, în etapa administrativă de calculare sau de recalculare a unor drepturi de pensie. Luând în calcul și dispozițiile art. 124 și 126 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, ar rezulta că valorificarea adeverințelor ar trebui dispusă ori de câte ori acestea respectă cerințele de formă detaliate în cuprinsul anexei nr. 14 la normele antereferite, acestea fiind singurele condiții pentru a se conferi o valoare probatorie incontestabilă acestor înscrisuri. Cum în art. 30 alin. (1) lit. i) și în alin. (4^4) din Legea nr. 263/2010 sunt enumerate activități care atrag încadrarea în condiții speciale, iar nu funcții sau meserii, ceea ce determină încadrarea în condiții speciale sunt împrejurările concrete în care au fost desfășurate diferite meserii sau profesii ori exercitate felurite funcții, iar cunoașterea cea mai adecvată a acestor împrejurări de fapt o poate avea doar fostul angajator sau deținătorul fondului arhivistic care dispune de acele acte interne de natură să certifice desfășurarea activității în condiții speciale. ... 34. Într-o altă orientare jurisprudențială, în interpretarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. i) și alin. (4^4) din Legea nr. 263/2010, s-a reținut că instanța de judecată are posibilitatea de a verifica inclusiv temeinicia încadrării activității prestate de salariat, acordate prin adeverință de către angajator, ca fiind dintre cele enumerate la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, pentru argumentele ce urmează. ... 35. Adeverințele eliberate de angajatori sau de oricare alți deținători de arhive, în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie, se emit în baza documentelor deținute, iar datele, elementele și informațiile înscrise în adeverințe trebuie să fie legale, exacte și corecte, fiind exclusiv cele rezultate din documentele deținute de emitenții adeverințelor. ... 36. Adeverința trebuie să ateste o situație preexistentă, ce rezultă dintr-unul sau mai multe documente deținute de unitate. Împrejurarea că emitentul adeverinței este direct răspunzător de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscrie în adeverință nu semnifică faptul că instanța de judecată este în imposibilitate de a verifica dacă cele atestate prin adeverințe corespund actelor ce au stat la baza emiterii acestora, ci stabilesc răspunderea emitentului adeverinței pentru înscrierea unor date, elemente, informații incorecte, inexacte, nelegale. ... 37. Din cuprinsul legilor nr. 197/2021 și nr. 74/2022 nu rezultă că legiuitorul a acordat angajatorilor competența de a stabili care anume activități și locuri de muncă îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010. ... 38. Adeverința emisă de angajator nu are o forță probantă deplină, ci reprezintă, în fața caselor teritoriale de pensii, un înscris care poate fi infirmat prin restul probelor administrate, dovadă în acest sens fiind prevederile art. 158 alin. (4) -(7) din Legea nr. 263/2010, care, deși vizează corecta încadrare în grupele superioare de muncă, pot fi aplicate prin analogie situațiilor prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) și de alin. (4^1), ce au fost reglementate ulterior adoptării Legii nr 263/2010, pentru care legiuitorul nu a reușit să normeze și o modalitate de verificare a asimilării stagiului în condiții speciale de muncă. ... 39. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. ... ...
Sursa oficială ↗