Decizia ÎCCJ nr. 425/2025 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia a fost invocată chestiunea de drept
12. Prin contestația formulată împotriva Deciziei nr. aaaaa/2.02.2024 emise de Casa Județeană de Pensii Vâlcea (CJP Vâlcea) privind respingerea pensiei pentru limită de vârstă (Decizia nr. aaaaa/2.02.2024), înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă la 20.02.2024 cu nr. 607/90/2024, reclamanta AB, în contradictoriu cu pârâta CJP Vâlcea, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: (i) anularea Deciziei nr. aaaaa/2.02.2024 privind respingerea solicitării de acordare a dreptului la pensie pentru limită de vârstă; (ii) obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei, prin care, prin efectul asimilării în condiții speciale de muncă potrivit art. 30 alin. (1) lit. i) și alin. (4^4) din Legea nr. 263/2010, să valorifice și perioada ce rezultă din adeverințele nr. bbbb/21.07.2023 eliberată de Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A. (Adeverința nr. bbbb/21.07.2023) și nr. ccccc/31.07.2023 eliberată de Societatea „CET Govora“ - S.A. Râmnicu Vâlcea (Adeverința nr. ccccc/31.07.2023); (iii) să se constate că stagiul complet de cotizare la care este îndreptățită este de 25 ani, prin valorificarea perioadei cuprinse în adeverințele amintite, perioadă lucrată în condițiile art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010; (iv) obligarea pârâtei să aplice dispozițiile art. 56 alin. (3) lit. d) și art. 56^2 din Legea nr. 263/2010, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 197/2021 și Legea nr. 74/2022, respectiv să determine punctajul mediu anual cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani și să acorde majorarea prevăzută la art. 100 din Legea nr. 263/2010, respectiv majorarea cu 50% a punctajelor lunare realizate în perioada asimilată în condiții speciale din adeverințele amintite. ...
13. În motivarea contestației, reclamanta a susținut, în esență, că pârâta nu a înțeles să includă în categoria activităților desfășurate în condiții speciale de muncă, în condițiile legii, activitățile de producție, mentenanță și asimilate în unitățile de producție a energiei electrice în termocentrale pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui, activități desfășurate de reclamantă începând cu data de 30.09.1986 până în prezent, reieșind astfel un cuantum al punctajului anual mult mai mic decât cel corect. ...
14. Pârâta CJP Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, arătând că respingerea cererii de acordare a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, formulată de reclamantă, s-a datorat faptului că, la data formulării cererii, reclamanta nu îndeplinea condițiile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă nici în temeiul art. 55 din Legea nr. 263/2010 și nici al art. 56^2 alin. (1) din același act normativ, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 2 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 2 mai 2023 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 2/2023), întrucât, la data emiterii deciziei contestate, contestatoarea nu a făcut dovada că a realizat un stagiu de cotizare de 30 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, iar, la data depunerii cererii (1.08.2023), contestatoarea avea vârsta de 53 de ani și 1 lună. S-a mai arătat că emitenții adeverințelor nr. bbbb/21.07.2023 și nr. ccccc/31.07.2023 au refuzat să pună la dispoziția pârâtei documentele solicitate în temeiul art. 158 alin. (7) din Legea nr. 263/2010, motiv pentru care nu au fost valorificate adeverințele sus-menționate. Suspiciunea că activitatea desfășurată în perioada 30.09.1986-31.07.2023 nu poate fi asimilată stagiului realizat în condiții speciale prevăzut de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 a fost generată de faptul că angajatorul nu a încadrat această activitate în condiții speciale nici după data de 22 iulie 2021, dată de la care a intrat în vigoare Legea nr. 197/2021, prin care a fost introdus art. 30 alin. (1) lit. i) în Legea nr. 263/2010. ...
15. Prin Sentința civilă nr. 2.603/2024 din 7 octombrie 2024, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a admis în parte contestația formulată împotriva Deciziei nr. aaaaa/2.02.2024, a anulat decizia emisă de CJP Vâlcea și a obligat pârâta: (i) să emită o nouă decizie, aplicând reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani și un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, prin valorificarea perioadelor lucrate în condițiile art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, conform adeverințelor nr. bbbb/21.07.2023 și nr. ccccc/31.07.2023; (ii) să recalculeze pensia contestatoarei prin majorarea punctajelor lunare cu 50% pentru perioada lucrată în grupa a II-a de muncă, pentru perioada 30.09.1986-23.10.1997, potrivit mențiunilor de la punctul 50 din carnetul de muncă și adeverinței nr. bbbb/21.07.2023, asimilate condițiilor speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, precum și pentru activitățile din categoria celor menționate la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, ulterioare datei de 1.04.2001, conform adeverințelor nr. bbbb/21.07.2023 și nr. ccccc/31.07.2023, fiind respinsă în rest cererea de majorare a punctajelor lunare cu 50%, pentru perioada ulterioară datei de 23.10.1997 și până la data de 1.04.2001, precum și cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată. ...
16. În motivarea acestei hotărâri s-a reținut aplicarea obligatorie a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 2/2023. Astfel, s-a constatat că reclamanta întrunește condiția esențială de a fi lucrat efectiv peste 30 de ani în activitățile menționate în cuprinsul adeverințelor nr. bbbb/21.07.2023 și nr. ccccc/31.07.2023, potrivit art. 30 alin. (1) lit. (i) din Legea nr. 263/2010, indiferent de condițiile în care a fost încadrată activitatea de către angajator/fostul angajator, conform legislației anterioare, și indiferent de tipul contribuției de asigurări sociale datorate de angajator/fostul angajator. ...
17. Tribunalul a apreciat că refuzul de valorificare a perioadei ulterioare datei de 1.04.2001 ca activitate profesională desfășurată în locuri de muncă în condiții speciale nu este justificat, întrucât încadrarea activităților desfășurate între cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 s-a realizat de angajator prin actul emis, care răspunde pentru corectitudinea acestor date potrivit dispozițiilor art. 125 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010. ...
18. Împotriva Sentinței civile nr. 2.603/2024 din 7 octombrie 2024, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă, a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, în esență, faptul că din adeverința emisă de angajator, care a refuzat să depună și documentele primare în baza cărora a fost emisă, nu rezultă că reclamanta a desfășurat direct și nemijlocit activitate în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui. ...
19. Intimata-contestatoare a formulat întâmpinare la apelul introdus de CJP Vâlcea, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a apelului și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică. ...
20. Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... ...
Sursa oficială ↗