Decizia ÎCCJ nr. 395/2025 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept
10. Prin Sentința civilă nr. 572 din 20 iunie 2024, pronunțată de Judecătoria Câmpeni în Dosarul nr. 8.149/302/2023, au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes în formularea contestației la executare de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocate de intimat prin întâmpinare. A fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, ca neîntemeiată. ...
11. În motivare s-a reținut, în esență, că, prin Cererea de executare silită înregistrată la data de 17 ianuarie 2023, intimatul a solicitat demararea executării silite în baza Sentinței civile nr. 684/LM/2020 a Tribunalului Bihor, definitivă prin Decizia civilă nr. 802/A/2021 a Curții de Apel Oradea, pronunțate în Dosarul nr. 36.693/3/2019. ...
12. Judecătoria Câmpeni a arătat că, în situația din cauză, nu este îndeplinită condiția ca hotărârea judecătorească pusă în executare să vizeze drepturi salariale, menționând că, în acord cu dispozitivul și considerentele sentinței definitive sus-menționate, sumele de bani astfel acordate au rolul de a compensa prejudiciul cauzat intimatului în privința căruia instanța judecătorească a reținut că a fost supus unui tratament salarial discriminatoriu sub aspectul cuantumului drepturilor salariale cuvenite. Natura juridică a diferențelor de drepturi rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, acordate prin hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în litigii de dreptul muncii, este așadar aceea de despăgubiri, iar nicidecum aceea de drepturi salariale stabilite pe cale jurisprudențială. O atare concluzie se sprijină în primul rând pe dispozițiile art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 137/2000), care prevăd că „Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun (...)“. ...
13. În acest context, s-a reținut incidența statuărilor din Decizia nr. 4 din 11 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. ...
14. Creditorul intimat are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, statutul acestei categorii profesionale fiind reglementat de Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2022), anterior de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), iar prin contestația formulată debitorii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au susținut că legea de salarizare a stabilit un nivel maxim pe grade profesionale care nu poate fi depășit, iar începând cu anul 2018 s-a avut în vedere nivelul maxim al indemnizației de încadrare aferente anului 2022, corespunzător gradului profesional deținut. ...
15. Totodată, prin apelul declarat, apelanții-debitori au invocat dispozițiile Deciziei de recurs în interesul legii nr. 4 din 11 martie 2024, apreciind că, în aceste condiții, față de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), și cele ale art. 8 alin. (1) din anexa nr. V la același act normativ, calculul drepturilor salariale ale procurorilor prin raportare la valori de referință sectoriale și la coeficienți de multiplicare este realizabil până la data de 31 decembrie 2017. ...
16. Intimatul-creditor a apreciat că dispozițiile Deciziei de recurs în interesul legii nr. 4 din 11 martie 2024 nu sunt incidente în cauză, întrucât, față de prevederile art. 517 alin. (2) din Codul de procedură civilă, efectele deciziei se produc numai pentru viitor, invocând în acest sens practică judiciară și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciind că însușirea opiniei contestatorilor golește de conținut hotărârea pusă în executare și aduce atingere autorității de lucru judecat, câtă vreme hotărârea judecătorească nu impune un plafon. ... ...
Sursa oficială ↗