Decizia CCR nr. 346/2020Punctul 7
Punctul 7
7. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază că dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât termenul de o lună în cadrul căruia poate fi declarată calea de atac a revizuirii se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar nu de la data comunicării hotărârii definitive, cum ar fi echitabil. Art. 340 din actualul Cod de procedură civilă prevede că autoritatea de lucru judecat se asociază, în anumite condiții, și considerentelor. În plus, poate fi atacată cu revizuire pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 chiar și o hotărâre care nu evocă fondul. Într-un asemenea caz, doar lecturarea considerentelor acesteia permite părții să ia cunoștință sau să aprecieze asupra caracterului potrivnic. Or, dacă termenul curge de la pronunțarea și nu de la comunicarea hotărârii definitive este posibil ca acesta să fi expirat la momentul la care partea a aflat de caracterul potrivnic al ultimei hotărâri definitive, astfel că nu va putea să exercite o cale de atac pe care legiuitorul i-a pus-o la dispoziție. În privința dispozițiilor art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă, consideră că acestea ar trebui să aibă o formulare aptă să acopere toate soluțiile posibil a fi pronunțate, inclusiv aceea de admitere a cererii de revizuire, cu consecința înlăturării ori înlocuirii considerentelor care au făcut ca respectiva hotărâre să fie potrivnică unei hotărâri definitive anterioare. ...
Sursa oficială ↗