Decizia CCR nr. 363/2020Punctul 3
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată și argumentată. Arată, în esență, că sintagmele „organizații reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar“, respectiv „de ramură a învățământului“, cuprinse în dispozițiile criticate din Legea nr. 1/2011, contravin prevederilor art. 9, art. 15 alin. (1) , art. 40 și art. 53 din Constituție. Referitor la încălcarea art. 9 din Constituție susține că dispozițiile criticate îngrădesc dreptul de apărare și reprezentare sindicală a intereselor membrilor săi la nivel de unitate și la nivel de grup de unități în care au reprezentativitate potrivit legii. Astfel, prevederile criticate instituie o condiție, și anume - pentru apărarea intereselor membrilor de sindicat, în cadrul ședințelor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, la etapele de organizare și desfășurare a concursurilor organizate de inspectoratul școlar sau de unitățile de învățământ, la concursul pentru ocuparea funcției de director/director adjunct din unitatea de învățământ, în cadrul elaborării metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit - pot participa doar organizațiile sindicale care îndeplinesc condițiile de reprezentativitate la nivel de sector de activitate. Or, atât timp cât problemele în discuție sunt locale sau regionale, condiționarea dreptului de apărare sindicală de obținerea unui nivel de reprezentativitate nu este justificată. Mai arată că instanța judecătorească a reținut că regimul juridic al celor două tipuri de reprezentativitate este identic, potrivit Legii nr. 62/2011, astfel că nu există nicio justificare obiectivă în restrângerea dreptului sindical în detrimentul sindicatului reprezentativ la nivel de grup de unități. De asemenea, instanța a reținut inconsecvența legiuitorului rezultată din prevederile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, care se referă la reprezentativitate la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, și din art. 96 alin. (4^1), care se referă la reprezentativitate la nivel de unitate. Referitor la încălcarea art. 40 din Constituție se susține că se îngrădește nejustificat și disproporționat dreptul de asociere, ca efect al distincției dintre celor două tipuri de reprezentativitate legală. Astfel, sunt golite de conținut dispozițiile art. 40 din Constituție, deoarece libertatea de asociere devine iluzorie, câtă vreme exercitarea acesteia la nivel local și regional este condiționată de afilierea la o organizație sindicală având reprezentativitate la nivel de sector. Referitor la încălcarea art. 16 din Constituție se susține, în primul rând, că dispozițiile criticate pun mai presus de lege sindicatele care au reprezentativitate la nivel de sector de activitate, cu efectul restrângerii exercitării în condiții de egalitate a dreptului la apărare sindicală pentru sindicatele cu reprezentativitate la nivel de grup de unități. În al doilea rând, invocă inegalitatea de tratament aplicată membrilor săi de sindicat aflați în situații comparabile cu membrii de sindicat afiliați altor sindicate din același sector de activitate. În al treilea rând, susține că este discriminat prin îngrădirea dreptului de apărare și reprezentare sindicală, manifestată prin excluderea sa de la exercitarea acestor drepturi. Referitor la art. 53 din Constituție susține că se restrâng drepturi fundamentale, fără a fi aplicabilă vreo cauză de restrângere și fără a fi aplicabile condițiile prevăzute de art. 53 alin. (2) din Constituție. În final, invocă și încălcarea art. 15 alin. (1) din Constituție, prin restrângerea exercitării mai multor drepturi fundamentale. În concluzie, susține că dispozițiile criticate afectează ordinea de drept, democrația constituțională, garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor, fiind în conflict și cu norme de drept europene și internaționale, interpuse normelor de rang constituțional. Depune note scrise în acest sens. ...
Sursa oficială ↗