Decizia CCR nr. 310/2020Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul invocă Decizia Curții Constituționale nr. 392 din 6 iunie 2017 și arată că cele reținute în paragraful 41 teza a doua sunt aplicabile mutatis mutandis în privința dispozițiilor legale criticate. În principal, se susține că, deși reglementarea infracțiunii prevăzute la art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 relevă preocuparea legiuitorului de a ocroti patrimoniul debitorului supus executării silite, textul criticat incriminează o conduită care, având în vedere momentul consumării, astfel cum acest moment este plasat în ansamblul procedurii execuționale, nu are nicio aptitudine de a genera consecințe prejudiciabile respectivului debitor. În subsidiar, autorul susține că prevederile art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, deficiență de reglementare generată de sintagma „stabilirea unei valori diminuate“, în privința căreia legiuitorul nu a precizat gradul de disproporție ce trebuie să existe între valoarea stabilită de organul de executare, pe de o parte, și valoarea comercială reală, pe de altă parte. Se arată că procedura executării silite cuprinde, printre altele, o etapă în care organul de executare silită este dator să stabilească o valoare a bunului urmărit și o altă etapă în care dreptul de proprietate se pierde, pe calea executării silite. Se susține că analiza separată a celor două etape dă posibilitatea de a se stabili dacă o eventuală abatere de la dispozițiile legale referitoare la calculul valorii bunurilor ce fac obiectul executării poate rămâne în sfera răspunderii civile sau disciplinare ori trebuie să aibă ca efect angajarea răspunderii penale. Se susține, totodată, că etapele procedurii execuționale relevante din perspectiva prezentei excepții de neconstituționalitate sunt cele reglementate în Codul de procedură penală din 1865 și că prezintă importanță, într-o enumerare succintă, următoarele aspecte: stabilirea de către executorul judecătoresc a valorii imobilului, în vederea valorificării silite, ulterioară somației de plată comunicată debitorului; stabilirea primului termen de licitație publică, ce nu poate fi mai devreme de 30 de zile de la stabilirea prețului; prețul stabilit de executor nu este echivalent, din momentul stabilirii, cu prețul de adjudecare, ci reprezintă prețul de începere a licitației publice la primul termen al acesteia; adjudecarea imobilului în urma licitației publice nu strămută proprietatea de la debitor la adjudecatar, imobilul adjudecat rămânând, și după adjudecare, în proprietatea debitorului. Se arată că, potrivit dispozițiilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, momentul stabilirii prețului de începere a licitației se fixează independent de modalitatea de valorificare a bunului, adică independent dacă bunul va fi valorificat prin vânzare amiabilă, vânzare directă sau vânzare prin licitație publică. Prin urmare, se susține că în ipoteza existentă în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate - cea a valorificării bunurilor la licitație publică, ce constituie regula în materia executării silite -, în cazul adjudecării bunului, la primul sau la cel de-al doilea termen al licitației, la un preț superior nu doar prețului de începere stabilit de executor, ci chiar valorii comerciale reale, executorul judecătoresc răspunde penal pentru modul de stabilire a prețului. Aceasta, întrucât, astfel cum s-a menționat mai sus, momentul consumării infracțiunii este, potrivit art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, unul anterior realizării licitației și independent de rezultatul concret al acesteia, consumarea infracțiunii neputând fi înlăturată de evoluția procedurii ulterioare stabilirii prețului, indiferent cât de profitabilă este aceasta pentru debitorul executării silite. Se arată că cel puțin prin raportare la ipoteza valorificării bunului prin procedura executării silite, în modalitatea urmăririi silite imobiliare și a vânzării silite prin licitație publică, prevederile art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 reprezintă expresia exercitării de către legiuitor într-o manieră arbitrară și, prin aceasta, neconstituțională a competenței sale de incriminare a faptelor antisociale. Pentru aceste motive, se susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. În subsidiar, se arată că sintagma „stabilirea unei valori diminuate“, din cuprinsul prevederilor art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, este echivocă, lipsind de predictibilitate elementul material al laturii obiective a infracțiunii reglementate prin textul criticat. Se susține că, în ipoteza analizată, angajarea răspunderii penale a executorului judecătoresc se face ori de câte ori valoarea stabilită de el în vederea valorificării bunului urmărit este mai mică decât valoarea comercială reală a respectivului bun. Se arată că textul criticat este lipsit de claritate, întrucât legiuitorul nu stabilește un procent al disproporției astfel reglementate, ca prag minim, pentru angajarea răspunderii penale și nu prevede condiția ca diminuarea valorii bunului să fie una gravă ori însemnată. Se arată că infracțiunea reglementată la art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 reprezintă, de fapt, un caz particular al infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută la art. 297 din Codul penal, motiv pentru care lipsa pragului minim anterior menționat face ca, în privința dispozițiilor legale criticate să fie aplicabile, în mod corespunzător, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 392 din 6 iunie 2017. Se susține că, dacă executorul judecătoresc efectuează orice alt act de executare silită, altul decât cel de stabilire a valorii bunului urmărit, în vederea valorificării silite, creând prin aceasta o pagubă neînsemnată, acesta nu poate fi tras la răspundere penală, nici potrivit art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, nici conform art. 297 din Codul penal. Este invocată ipoteza în care un executor judecătoresc declară, ca adjudecatar, un licitator care oferă un preț mai mic decât cel oferit de un alt licitator, în condițiile în care prețul oferit de licitatorul declarat adjudecatar în mod nelegal este doar cu puțin mai redus decât prețul cel mai mare oferit în cursul licitației. Se arată că, în condițiile anterior menționate, nu este aplicabil niciun text din legislația penală în vigoare, deoarece legea specială, reprezentată de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, nu face trimitere la etapa stabilirii prețului, ci la cea a licitației, iar, potrivit art. 297 din Codul penal - astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 392 din 6 iunie 2017 - dacă diferența dintre prețul de adjudecare și prețul cel mai mare oferit este una foarte mică, nu este îndeplinită condiția caracterului însemnat al pagubei create. ...