Decizia CCR nr. 308/2020Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 318 din Codul de procedură penală creează discriminare între inculpat, în privința căruia procurorul poate dispune renunțarea la urmărire penală, și persoana vătămată, care este pusă în situația de a suporta paguba produsă prin comiterea infracțiunii, ca urmare a lipsei interesului public în urmărirea penală a respectivei infracțiuni. Se susține că prin modificarea adusă textului criticat prin art. II pct. 82 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară nu a fost definită noțiunea de „interes public“, așa cum impune Decizia Curții Constituționale nr. 23 din 20 ianuarie 2016, fiind stabilit doar un număr de șapte criterii pe baza cărora organele judiciare să determine existența interesului public în urmărirea unei infracțiuni. Se susține că aceste criterii implică un câmp larg de interpretări abuzive ale prevederilor art. 318 din Codul de procedură penală de către organele judiciare. Se arată că, în cauza dedusă judecății, furtul unei biciclete în valoare de 400 lei a fost considerat de către organele judiciare o atingere minimă, în timp ce pentru autorul excepției, în calitate de persoana vătămată, suma de bani anterior menționată are o însemnătate considerabilă. Se arată că derobarea organelor statului de urmărirea și sancționarea comiterii unei fapte de natură penală determină întotdeauna nemulțumirea persoanelor vătămate prin săvârșirea faptelor și, totodată, discriminarea acestora în raport cu inculpații. Se susține, de asemenea, că prevederile art. 318 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil prin faptul că, în ipoteza pe care acestea o reglementează, rolul de avocat al persoanei vătămate este jucat de către procuror, aspect ce contravine prevederilor art. 5 alin. (1) și ale art. 8 din Codul de procedură penală, ce reglementează principiul aflării adevărului, precum și caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal. Se susține, totodată, încălcarea prin textul criticat a dreptului de proprietate privată, prin faptul că renunțarea la urmărire penală, în cazul infracțiunilor prin care au fost provocate pagube materiale, duce la nesocotirea dreptului persoanelor vătămate de a obține repararea prejudiciilor astfel provocate, cu consecința pierderii de către acestea a unor valori patrimoniale. ...