Decizia CCR nr. 102/2020Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată că, potrivit normelor procesual penale criticate, judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței. Prin urmare, în situația în care există fapte de natură penală care au fost săvârșite, dar cu privire la care parchetul a omis să se pronunțe sau a pronunțat o soluție greșită de clasare, persoana vătămată nu mai are nicio posibilitate de a se îndrepta împotriva autorului infracțiunii, pe de o parte, deoarece instanța competentă să judece fondul cauzei nu poate depăși limitele actului de sesizare, iar, pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară nu se pronunță cu privire la temeinicia cererilor și excepțiilor, ci este ținut de limitarea expresă a dispozițiilor art. 342 din Codul de procedură penală. În consecință, după începerea judecății cu privire numai la unul dintre autorii faptelor, persoanei vătămate îi lipsește, prin chiar textul legii, orice posibilitate de a beneficia de protecția legii, fiind încălcat art. 16 din Constituție, prin crearea unui privilegiu în favoarea autorilor faptei de natură penală în dauna persoanei vătămate. Susține, totodată, că, după începerea judecății cu privire doar la unul dintre autorii faptei penale, cu privire la ceilalți autori persoana vătămată nu mai beneficiază de apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, deoarece, fără a fi supusă cenzurii judecătorești, o concluzie netemeinică a procurorului capătă autoritate de lucru judecat, iar în acest fel nu mai este respectat dreptul la un proces echitabil. În concluzie, susține că persoanele care au săvârșit fapte de natură penală beneficiază de mai multe drepturi decât persoanele vătămate - victimele, în cazul cărora de cele mai multe ori repararea prejudiciului provocat prin infracțiune rămâne doar o ipoteză legală - iar singura soluție pentru înlăturarea inechității este aceea a admiterii excepției. ...