Decizia CCR nr. 305/2020Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textele criticate sunt neconstituționale, întrucât pot fi aplicate cu rea-credință atât de către procurori, cât și de către judecătorii de drepturi și libertăți, pentru a declara nevinovate persoane care au săvârșit fapte de natură penală. Se susține că dispozițiile legale criticate permit organelor judiciare să constate cu ușurință că o faptă nu există, atunci când acestea au un interes în a pronunța o soluție de clasare sau de achitare. Se mai arată că procurorul și organele de cercetare penală pot omite intenționat reținerea săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală sau chiar a unor probe, pentru a demonstra nevinovăția anumitor persoane. Sunt date exemple din cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, despre care se afirmă că reprezintă omisiuni intenționate ale organelor judiciare. Se susține că, deși art. 286 din Codul de procedură penală obligă ca ordonanța să cuprindă anumite elemente, acesta nu implică obligația procurorului de a menționa toate faptele sau dovezile de care a luat cunoștință. Se susține că, astfel, procurorul are libertatea deplină de a face omisiuni, denaturând faptele în favoarea infractorului. Se arată, de asemenea, că, la rândul său, judecătorul poate omite să se pronunțe asupra oricărei fapte, împrejurări sau probe, pentru a respinge o cerere ca nefondată. În fine, se susține că, întrucât nu este reglementată o cale de atac împotriva soluției pronunțate potrivit art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară poate să abuzeze de funcția pe care o deține, pentru a exclude vinovăția anumitor persoane. ...