Decizia CCR nr. 501/2020Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele criticate încalcă accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, prevăzute la art. 21 din Constituție și la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin faptul că nu permit judecătorului de cameră preliminară să verifice motivele ce stau la baza ordonanței de clasare și să le modifice în cazul în care acestea cuprind erori materiale ori arată o stare de fapt eronată, nereală sau greșit menționată, dezlegări de drept ce nu au legătură cu ancheta sau constatări de fapt ce prejudiciază persoana vizată. Se susține că limitarea atribuțiilor judecătorului de cameră preliminară este absurdă, prin raportare la obiectul camerei preliminare, și că aceasta încalcă principiul legalității procesului penal, prevăzut la art. 2 din Codul de procedură penală. Se susține că soluția și considerentele ordonanței de clasare constituie un tot unitar și că cea dintâi decurge din acestea din urmă. Se susține că obligația motivării, în fapt și în drept, a ordonanțelor denotă importanța motivării, nu doar ca justificare a soluției, ci ca o garanție împotriva acțiunilor arbitrare sau abuzive ale emitentului. Se arată că cea protejată prin motivarea ordonanțelor este persoana în privința căreia acestea sunt dispuse și că această persoană are dreptul, căruia îi corespunde obligația corelativă a procurorului, ca motivarea ordonanței să fie legală și să existe concordanță între considerente și soluție. Se arată că, pentru aceste motive, legiuitorul trebuie să reglementeze o cale de atac împotriva motivării ordonanțelor procurorului. Se face trimitere la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 aprilie 2005, pronunțată în Cauza Albina împotriva României, paragraful 30, prin care s-a constatat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile formulate de apelanți sunt în mod real „ascultate“, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, s-a reținut că art. 6 din Convenție implică mai ales în sarcina „instanței“ obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Este invocată, totodată, Decizia Curții Constituționale nr. 733 din 29 octombrie 2015, paragrafele 29 și 30, prin care instanța de contencios constituțional a statuat că dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. c) și, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale prin împiedicarea accesului la justiție în cazul soluțiilor de renunțare la urmărirea penală, și, de asemenea, Decizia Curții Constituționale nr. 266 din 7 mai 2014, paragraful 23, Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragrafele 29, 30, 36, 41-43 și 46, și Decizia Curții Constituționale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragrafele 34, 49, și 56. Se face comparație între textele criticate și prevederile art. 461 din Codul de procedură civilă, care permit formularea unei căi de atac împotriva considerentelor hotărârii judecătorești. Se susține, totodată, încălcarea, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 124 alin. (2) și ale art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție. Este invocată, în acest sens, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994. În fine, se susține că, pentru motivele arătate, prevederile art. 341 alin. (6) lit. c) și alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală încalcă dreptatea și demnitatea umană, ca standarde ale statului de drept, prevăzute la art. 1 alin. (2) din Constituție. Este invocat art. 27 alin. (3) din Ghidul privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media, aprobată prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 482 din 1 iunie 2012, potrivit căruia, în cazul soluțiilor de clasare sau de renunțare la urmărirea penală, se pot elibera, la cerere, copii, din care în prealabil au fost eliminate datele cu caracter personal, pasajele din care rezultă informații prin a căror divulgare se încalcă dreptul la respectarea vieții private, precum și cele care se referă la conținutul unor probe și măsuri dispuse, dacă prin menționarea acestora se periclitează desfășurarea procesului penal în alte cauze. Se observă că ordonanțele de clasare pot fi făcute publice în condițiile în care persoana vizată nu a avut nicio cale de a se apăra împotriva constatărilor și mențiunilor procurorului din considerentele acestora. ...