Decizia CCR nr. 250/2020Punctul 9

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă accesul liber la justiție și dreptul la apărare, întrucât, pe de o parte, judecătorul de cameră preliminară - la momentul desemnării unui avocat din oficiu în vederea reprezentării intereselor persoanelor vătămate - nu poate verifica dacă respectivele persoane vătămate au interese contrare, iar, pe de altă parte, încheierea privind desemnarea avocatului din oficiu pentru reprezentarea persoanelor vătămate se pronunță în camera de consiliu, fără citarea părților și fără a exista posibilitatea exercitării unei căi de atac. Totodată, consideră că dispozițiile de lege criticate aduc atingere și normelor din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și celor din Statutul profesiei de avocat cu privire la asigurarea asistenței judiciare în cauzele penale în care apărarea este obligatorie potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală. Subliniază că, potrivit prevederilor Legii nr. 51/1995, „raporturile client-avocat sunt intuitu personae“. Autorul excepției - care, în cauză, are calitatea de inculpat - mai susține că, în speță, dreptul persoanelor vătămate de a refuza să fie reprezentate prin avocat desemnat din oficiu nu a putut fi exercitat, deoarece comunicarea încheierii privind desemnarea avocatului din oficiu s-a făcut prin afișare pentru multe dintre persoanele vătămate. Apreciază că se impunea ca judecătorul de cameră preliminară să desemneze câte un apărător din oficiu pentru fiecare persoană vătămată care nu are avocat ales, astfel încât persoanele vătămate cu interese contrarii să nu fie apărate de același avocat. ...