Decizia CCR nr. 214/2020Punctul 9

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, autorii acesteia arată că din analiza art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală rezultă că, în desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția funcției de judecată și a funcției de verificare a legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată, care sunt compatibile una cu cealaltă, în condițiile în care în proiectul inițial al Codului de procedură penală se prevedea în mod expres incompatibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a participa tot el în completul de judecată a cauzei pe fond, garantându-se astfel dreptul de a beneficia de o judecată imparțială, în condiții de echitate și legalitate a procesului penal. Susține că actuala soluție legislativă, prevăzută de art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală, apare ca fiind una de compromis, aduce atingere atât principiului prezumției de nevinovăție, cât și dreptului la un proces echitabil. Apreciază că, în situația în care judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea actelor de urmărire penală și a actului de sesizare a instanței, dar și legalitatea și veridicitatea probelor administrate în faza de urmărire penală, soluționarea în fond a cauzei de către același judecător este în măsură să creeze îndoieli întemeiate cu privire la imparțialitatea instanței de judecată. Reține că, raportat la obiectul camerei preliminare, intenția legiuitorului a fost aceea de a crea noi garanții cu privire la legalitatea, rigoarea și calitatea probelor, a actelor efectuate în faza de urmărire penală, precum și a rechizitoriului ca act de sesizare a instanței, astfel încât procedura de cameră preliminară să asigure, în mod concret, soluționarea cauzelor în condiții de imparțialitate și echitate. În aceste condiții, dispozițiile cuprinse în art. 3 alin. (3) și art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală ridică o îndoială serioasă cu privire la respectarea principiului separării funcțiilor judiciare, precum și cu privire la imparțialitatea judecătorului însărcinat cu soluționarea cauzei, fiind evident că, în măsura în care același judecător exercită două funcții judiciare, respectiv a verificării legalității trimiterii în judecată și a soluționării cauzei pe fond, inculpatul împotriva căruia au fost formulate acuzațiile nu mai poate beneficia de judecarea cauzei sale în condiții de imparțialitate. Susține că, și în situația înlăturării efective a probelor obținute în mod nelegal din dosarele penale, judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecății a luat deja cunoștință de ele, aspect care poate avea o serioasă înrâurire asupra soluției care va fi pronunțată pe fondul cauzei, iar, în situația în care probele excluse din dosar conduceau către o soluție de condamnare a inculpatului trimis în judecată, judecătorul care a luat cunoștință de ele are imparțialitatea afectată, fiind predispus să dispună o soluție de condamnare. ...