Decizia CCR nr. 216/2020Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia reține că, astfel cum este reglementată competența Direcției Naționale Anticorupție prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2013, rezultă că această structură specializată are competența materială exclusivă în urmărirea penală efectuată în cauzele penale în care s-au comis infracțiunile prevăzute în art. 246, 247, 248 și 248^1 din Codul penal, prin care s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, fiind excluse de jure din competența sa materială de efectuare a urmăririi penale infracțiunile de evaziune fiscală, indiferent de valoarea prejudiciului cauzat, considerentele legale fiind cele statuate în preambulul actului normativ de modificare a competenței materiale. Cu toate acestea, art. II din Ordonanța de urgență nr. 63/2013 derogă de la competența materială generală, statuând - contrar art. I din același act normativ - că rămân în competența structurii specializate cauzele privind infracțiunile de evaziune fiscală înregistrate la Direcția Națională Anticorupție anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență precitate. Susține, astfel, că derogarea, prin textul de lege criticat, de la competența materială generală, folosindu-se un criteriu aleatoriu, determinat de momentul sesizării structurii specializate, apare ca fiind neconstituțională, atât timp cât momentul sesizării organelor de urmărire penală este analizat, de regulă, în raport cu alte instituții ale dreptului procesual penal (competența teritorială, intervenția prescripției răspunderii penale), neputând constitui un criteriu pentru stabilirea și delimitarea competenței materiale în faza de urmărire penală. ...