Decizia CCR nr. 182/2020Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.05.2020 · dosar 1.721/2/2017
Punctul 25
25. Curtea observă că art. 34 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2012, criticat de autorii excepției, care prevede că societatea de administrare a investițiilor are, cel puțin, obligația să acționeze cu corectitudine și cu diligență profesională în scopul protejării interesului investitorilor organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare pe care le administrează și a integrității pieței, constituie transpunerea în legislația națională a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din cadrul directivei 2009/65/CE din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), dispoziții din directivă potrivit cărora: Fiecare stat membru elaborează norme de conduită pe care societățile de administrare autorizate în respectivul stat membru le respectă în permanență. Aceste norme trebuie să reflecte cel puțin principiile enunțate în prezentul alineat. Principiile respective obligă societatea de administrare: a) să acționeze, în desfășurarea activităților sale, în mod loial și echitabil, în interesul OPCVM-urilor pe care le administrează și al integrității pieței; ... b) să acționeze cu competența, grija și diligența care se impun, în interesul OPCVM-urilor pe care le administrează și al integrității pieței; ... c) să aibă și să utilizeze eficient resursele și procedurile necesare pentru buna desfășurare a activităților sale; ... d) să depună eforturi pentru a evita conflictele de interese și, în cazul în care acestea nu pot fi evitate, să se asigure că OPCVM-urile pe care le administrează sunt tratate în mod echitabil; și ... e) să se conformeze tuturor reglementărilor aplicabile în desfășurarea activităților, astfel încât să promoveze cele mai bune interese ale investitorilor săi și integritatea pieței. ... ...
Sursa oficială ↗