Decizia CCR nr. 169/2020Punctul 12

12. Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că noțiunea de „făptuitor“ din cuprinsul art. 269 alin. (1) din Codul penal nu are carențe de claritate și previzibilitate, așa cum susține autorul excepției, noțiunea desemnând o persoană care nu are calitatea de parte în procesul penal, dar asupra căreia există o bănuială că ar putea fi presupusul autor al unei infracțiuni, noțiunea nefiind străină profesioniștilor dreptului român, existând și anterior anului 2014, sub imperiul Codului de procedură penală din 1968. Textul criticat se referă la noțiunea de „făptuitor“ pentru a nuanța acea ipoteză în care o persoană poate răspunde ca autor al infracțiunii prevăzute de art. 269 alin. (1) din Codul penal, în cazul în care ar acorda ajutor unei alte persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni și împotriva căruia nu se poate începe urmărirea penală deoarece există, spre exemplu, o cauză de neimputabilitate. Instanța europeană a arătat că termenul „drept“ („droit“, „law“) folosit în art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale corespunde celui de „lege“, care se regăsește și în alte dispoziții ale Convenției; acesta cuprinde atât normele de drept „de origine legislativă“, cât și pe cele jurisprudențiale și presupune îndeplinirea unor condiții calitative, anume cele de accesibilitate și de previzibilitate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că, datorită caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută. Ea a observat că una dintre tehnicile tip de reglementare constă în a recurge mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive de fapte penale. ...