Decizia CCR nr. 131/2020Punctul 3
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea criticilor de neconstituționalitate. Susține că încetarea de drept a mandatului de primar, înainte de termen, apare ca justificată în cazul săvârșirii unor infracțiuni în legătură cu serviciul, dar este nejustificată în cazul săvârșirii unor infracțiuni care nu relevă o asemenea legătură, cum sunt cele referitoare la încălcarea regimului circulației pe drumurile publice. Invocă, în acest sens, încălcarea principiului proporționalității și aspecte din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunțată în Cauza Calmanovici împotriva României. De asemenea, susține că autorul excepției nu a beneficiat de dreptul de acces liber la justiție și de dreptul la apărare în ceea ce privește pierderea dreptului său electoral. ...
Sursa oficială ↗