Decizia ÎCCJ nr. 381/2025 (HP)Punctul IV

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 27.10.2025 · dosar 5.527/99/2024
Punctul IV
IV. Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea sesizării 20. Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dacă în cursul judecății proceselor privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. ... 21. Conform art. 1 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, dispozițiile ei se aplică proceselor privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. ... 22. În speță, reclamantul are calitatea de judecător, iar, printr-o hotărâre definitivă, a obținut plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, prin aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A pct. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, în raport cu funcția deținută, respectiv la nivelul indemnizației procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. ... 23. Reclamantul face parte, așadar, din categoria personalului plătit din fonduri publice, plata drepturilor aferente deciziei definitive fiind realizată, în acord cu dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, de la bugetul de stat. ... 24. După obiectul cauzei, instanța este chemată să lămurească dacă se rețin contribuțiile sociale (C.A.S., C.A.S.S., șomaj etc.) pentru drepturile bănești acordate prin hotărâri judecătorești, atunci când acestea au fost calificate ca având natura juridică a unor despăgubiri, ceea ce ar putea implica restituirea sumelor aferente acestor drepturi de la bugetul de stat. ... 25. Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea instanței supreme este permisă în cazul în care asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție nu a mai statuat prin decizie de dezlegare a unei chestiuni de drept sau de recurs în interesul legii. Din verificările efectuate pe portalul instanței supreme se constată că, până la acest moment, nu au fost formulate sesizări și nu s-au pronunțat decizii cu privire la această chestiune de drept. ... ...
Sursa oficială ↗