Decizia CCR nr. 52/2020Punctul 16

16. În subsidiar, se arată că, prin procedura de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești sau a unui act judiciar străin, aceasta devine parte din ordinea juridică a statului care a recunoscut-o, producând diverse efecte (spre exemplu, executarea unei pedepse pe teritoriul acestui din urmă stat, cu aplicarea unor sancțiuni - cum ar fi măsura confiscării, deducerea unor perioade de arest, în cazul în care se constată că faptele săvârșite în străinătate ar fi concurente cu cele săvârșite în România). În Uniunea Europeană funcționează principiul recunoașterii reciproce, întemeiat pe încrederea reciprocă între statele membre. În concret, în cadrul spațiului comun de libertate, securitate și justiție se pornește de la premisa unui grad ridicat de încredere între statele membre, dezvoltat prin intermediul valorilor comune împărtășite de acestea. Chiar și în aceste condiții, recunoașterea nu este un proces automat, ci este supusă unor condiții, stabilite de către statele membre la nivel intern, cu respectarea normelor juridice europene adoptate în baza acestui principiu. Chiar și în cadrul Uniunii Europene recunoașterea hotărârilor și actelor judiciare este un act supus suveranității statelor, care, în limitele dreptului european, au dreptul de a refuza executarea pe teritoriul lor a unor hotărâri judecătorești. Înseși instrumentele de cooperare judiciară la nivelul Uniunii Europene prevăd posibilitatea unui refuz al recunoașterii, în cazul în care statul de executare constată neîndeplinirea unor condiții. Între aceste motive de refuz se află și cel care decurge din principiul fundamental ne bis in idem. Cu atât mai mult se manifestă această expresie a suveranității în relația cu statele terțe, nefiind posibilă recunoașterea automată a unei hotărâri judecătorești străine. Chiar tratatele și convențiile internaționale prevăd posibilitatea ca statele semnatare să aplice propria legislație, stabilind pe această cale motive de refuz al executării diverselor cereri (inclusiv de recunoaștere) formulate în temeiul acestora. Situația în care se pune problema recunoașterii unei hotărâri judecătorești în absența unui tratat internațional trebuie tratată cu și mai multă precauție, întrucât în aceste cazuri garanțiile incidente ca urmare a obligațiilor internaționale asumate prin diverse tratate nu pot fi prezumate, ci trebuie să fie subiectul unei analize atente. Prin urmare, a fortiori, recunoașterea unei hotărâri judecătorești poate fi refuzată în relația cu un stat terț (care nu este membru al Uniunii Europene), cu care nici nu este încheiat un tratat bilateral în materie. ...