Decizia CCR nr. 52/2020Punctul 18

18. Ministerul Justiției mai arată că textul art. 147 din Legea nr. 302/2004 face referire la hotărâri penale definitive pronunțate de către instanțele judecătorești străine fără a distinge în funcție de soluțiile date de către instanțele judecătorești străine, putând fi vorba în esență despre oricare dintre următoarele soluții: condamnare, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetarea procesului penal. Atunci când, la momentul la care intervine procesul de recunoaștere a hotărârii penale străine, în ordinea juridică internă există anterioritate - o hotărâre penală definitivă de condamnare pentru aceleași fapte - identitate perfectă -, aceasta constituie un motiv obligatoriu de nerecunoaștere -, art. 142 alin. 1) litera d) din Legea nr. 302/2004. A admite o astfel de recunoaștere ar conduce la o încălcare ex lege a principiului ne bis in idem și, în consecință, la existența în ordinea juridică internă a două hotărâri penale definitive pronunțate împotriva aceleiași persoane pentru aceeași faptă (caz de contestație în anulare potrivit art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală - împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă sau caz de revizuire sub aspectul laturii penale prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. f) - hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia. Legea lasă însă posibilitatea instanței de judecată învestite cu recunoașterea hotărârii penale străine să analizeze in extenso o astfel de hotărâre în raport cu cea pronunțată anterior de către o instanță română și să constate dacă, în esență, este sau nu vorba despre aceleași fapte (acte materiale), respectiv dacă hotărârea penală străină a fost pronunțată și pentru alte fapte decât cele reținute de către instanța română, urmând ca în acest ultim caz să recurgă la o recunoaștere parțială. ...