Decizia CCR nr. 52/2020Punctul 35

35. Aparent, normele care ar avea legătură cu cauza supusă soluționării Curții ar fi cele cuprinse în capitolul III al titlului V din Legea nr. 302/2004 - Proceduri speciale de recunoaștere și executare, din care fac parte dispozițiile art. 147 alin. (2) și (3) , criticate, aparență susținută și de modul de formulare a excepției de neconstituționalitate, care privește dispozițiile art. 142 alin. (2) lit. d) prin raportare la art. 147 alin. (2) și (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Examinând însă conținutul dispozițiilor art. 147 alin. (2) și (3) din Legea nr. 302/2004, Curtea constată că vizează, de asemenea, alte ipoteze juridice decât cea în speță, regula instituită de legiuitorul român fiind aceea că „recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea deducerii perioadei executate în detenție pe teritoriul altui stat, se face dacă pedeapsa a fost executată în întregime sau a fost considerată ca fiind executată în statul străin, iar aceste aspecte au fost confirmate de statul străin, urmând a fi dedusă perioada executată efectiv“. Or, câtă vreme în situația autorului excepției nu există o hotărâre de condamnare definitivă în statul terț, nu subzistă ipoteza „deducerii perioadei executate în detenție pe teritoriul altui stat“. Se observă astfel că detenția din Irak a fost în executarea altor măsuri decât cele de executare a unei hotărâri definitive de condamnare; așadar, se încearcă deducerea perioadei în care autorul s-a aflat în detenție altfel decât în executarea unei hotărâri definitive de condamnare, situație juridică în afara sferei de incidență a normelor citate. ...