Decizia ÎCCJ nr. 368/2025 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție 56. Pentru a evalua dacă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aptă să asigure îndeplinirea funcției pentru care a fost concepută - preîntâmpinarea apariției unei practici neunitare la nivel național -, se impune a se verifica, în primul rând, dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizării, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 57. Prezenta sesizare este formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Acest act normativ cuprinde norme parțial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că dispozițiile sale se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se arată la art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia „Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie“. ... 58. În acest context normativ, se reține că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța care sesizează Înalta Curte să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 59. Evaluând elementele prezentei sesizări, în scopul de a stabili dacă sunt întrunite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate anterior enunțate, se constată că prezenta sesizare îndeplinește primele două cerințe de admisibilitate. ... 60. Astfel, cauza se află în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care judecă în ultimă instanță, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Totodată, litigiul se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fiind un proces care decurge din raporturile de muncă ale personalului plătit din fondurile publice, întrucât obiectul contestației judiciare este reprezentat de constatarea activității prestate de salariați ca fiind încadrată în condiții deosebite, conform art. 22 din Legea nr. 104/2003, obligarea angajatorului la plata diferențelor dintre cotele de contribuții de asigurări sociale plătite pentru activitatea desfășurată în condiții normale de muncă și cele datorate pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite de muncă, precum și depunerea declarațiilor nominale rectificative aferente, în temeiul art. 40 alin. (2) lit. f) din Codul muncii. Această categorie de personal, ce lucrează în unități de medicină legală, este salarizată potrivit anexei nr. II cap. I pct. 2 lit. a.2 tabelul 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017). ... 61. Asupra condiției referitoare la existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, se constată că art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de „chestiune de drept“. În doctrină, s-a arătat, însă, că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. ... 62. În același sens, întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluția dată în această procedură să aibă în vedere numai chestiunea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege. ... 63. Astfel, există o deosebire esențială între procedura hotărârii prealabile și recursul în interesul legii: în primul caz, se rezolvă o chestiune de drept punctuală, de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, în al doilea caz, se rezolvă, de regulă, o problemă de drept generică, de principiu. ... 64. Referitor la acest aspect, în doctrină s-a arătat că, în înțelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înțelesurile sau aplicațiile; întrebarea instanței trebuie să fie una calificată, iar nu generică și pur ipotetică. ... 65. În același timp, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile. ... 66. Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluționarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă și să se regăsească în soluția ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent după cum cererea este admisă sau respinsă. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat deja că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiționată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanța supremă să producă consecințe juridice de natură să determine soluționarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept să conducă la dezlegarea în fond a cauzei, sub aspectul statuării în privința raportului juridic dedus judecății. ... 67. Din această perspectivă, a relației de dependență dintre problema de drept sesizată și soluționarea căilor de atac cu care a fost învestită instanța de trimitere, se constată, în primul rând, că angajatorul nu contestă, pe calea apelului, nici obligația sa de a depune declarații nominale de asigurare rectificative și nici nu invocă prescripția dreptului material la acțiune al salariaților de a solicita obligarea pârâtului la plata diferențelor dintre cotele de contribuții de asigurări sociale deja achitate și cele datorate pentru condiții deosebite de muncă. Singura critică în mod real formulată vizează îndreptățirea salariaților de a obține pe cale judiciară reîncadrarea activității în condiții deosebite de muncă pentru perioada anterioară pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 53 din 4 februarie 2020. ... 68. În al doilea rând, deși instanța de apel relevă, prin încheierea de sesizare, că, în măsura în care perioada de referință este, în parte, anterioară datei de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a actualului Cod civil), este îndreptățită să invoce, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă că ar fi invocat o atare excepție. Totodată, din caracterul confuz al întrebării formulate, corelat cu temeiurile de drept indicate ca fiind incidente raportului juridic, nu rezultă dacă sesizarea se referă la prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale sau la prescripția dreptului de a cere executarea silită a unor astfel de obligații. Nu în ultimul rând, instanța de trimitere, deși clamează îndrituirea sa de a invoca din oficiu excepția prescripției, lăsând a se înțelege că, pentru o parte din creanțele fiscale constând în contribuții de asigurări sociale, termenul de prescripție a început să curgă anterior intrării în vigoare a noului Cod civil și, prin urmare, rămâne supus prevederilor legii vechi, omite a identifica legea aplicabilă. Altfel spus, nu numai că nu a făcut trimitere la principiile ce decurg din norma generală, anume Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, respectiv cel prevăzut de art. 19, dar a ignorat și faptul că norma generală însăși exclude din domeniul său de aplicare impozitele și taxele datorate statului, contribuția pentru asigurări sociale, așa cum rezultă din prevederile art. 22 din actul normativ suscitat. De altfel, în măsura în care prescripția extinctivă este o sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv, autorul sesizării avea obligația de a verifica în ce măsură avea conturat un cadru procesual adecvat, de vreme ce calitatea de creditor al obligației neîndeplinite aparține creditorului fiscal, iar nu reclamanților. ... 69. Se constată, prin urmare, că sesizarea de față este lipsită de claritate, ceea ce ar conduce la o interpretare dată pe tărâmul ipotezelor și aparențelor, de natură a deturna funcția hotărârii prealabile, anume aceea de a da un răspuns util soluționării pe fond a cauzei. ... 70. Prin neidentificarea textelor de lege în mod real incidente, autorul sesizării nu numai că nu a relevat dificultatea chestiunii de drept evocate, ca element subsumat admisibilității, ci a deturnat mecanismul de unificare de la scopul pentru care a fost instituit de legiuitor. Scopul procedurii este acela de stabili un dialog între instanța supremă și completele care judecă în primă instanță și în căile de atac, indiferent cui i-ar fi aparținut inițiativa semnalării chestiunii de drept în discuție. Așadar, câtă vreme Înalta Curte de Casație și Justiție este un „consultant“ al instanței de judecată, iar nu al părților, completul de judecată este cel obligat a demonstra că îi este necesară o dezlegare de principiu a acelor categorii de dispoziții normative care sunt neclare, lacunare sau de o complexitate deosebită și care pot primi interpretări diferite. Altminteri, intervenția instanței supreme s-ar transforma într-un mecanism indirect de suprimare a rolului instanței legal învestite cu soluționarea unei cauze, acela de a identifica și aplica în mod direct legea raportului juridic dedus judecății, rol consacrat constituțional. ... 71. Se constată, prin urmare, că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate privind caracterul esențial al chestiunii de drept, prin nedovedirea aptitudinii acesteia de a conduce la dezlegarea fondului cauzei, autorul sesizării punând în discuție un aspect pur ipotetic și marginal în economia litigiului cu care a fost învestit. ... 72. De altfel, în subsidiar, chiar dacă am ignora caracterul inform al sesizării de față, dată fiind nedemonstrarea existenței unei relații de dependență între problema de drept enunțată și dezlegarea fondului cauzei, se constată că nu este îndeplinită nici condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile și dificile. ... 73. Deși dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă nu definesc sintagma „chestiune de drept“, în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit că aceasta trebuie să fie o problemă de drept reală, în sensul că norma de drept disputată este îndoielnică, lacunară sau neclară, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, din cauză că textul de lege este incomplet sau nu este corelat cu alte dispoziții legale (Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017; Decizia nr. 24 din 2 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 25 iunie 2020, paragraful 67). ... 74. Procedura hotărârii prealabile vizează rezolvarea de principiu a unei probleme de drept reale, esențiale și controversate, care se impune cu evidență a fi lămurită și care prezintă o dificultate în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății, având menirea de a elimina riscul apariției unei practici judiciare neunitare (Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014). ... 75. Stabilirea unui anume grad de dificultate, ca o condiție a admisibilității, este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanței supreme i se solicită o dezlegare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel cum impun dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată, în fapt, să soluționeze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziții legale sau chiar litigiul în cauză. ... 76. Pentru a stabili existența unei chestiuni de drept, dacă se urmărește o dezlegare de principiu a unor probleme de drept reale, rezultată din dispoziții normative care pot primi interpretări diferite prin hotărâri judecătorești, sau dacă se urmărește, în fapt, să se soluționeze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziții legale sau chiar litigiul în cauză, sunt relevante considerentele care au determinat instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție. ... 77. În acest scop, dispozițiile art. 520 din Codul de procedură civilă, care se aplică în completarea celor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum prevăd chiar dispozițiile art. 4 din acest din urmă act normativ, dispun ca în încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție să se regăsească motivele care susțin admisibilitatea sesizării, prin care să se argumenteze în concret necesitatea pronunțării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și punctul de vedere al completului de judecată. ... 78. Motivele care susțin admisibilitatea sesizării se referă la prezentarea modului diferit în care normele de drept îndoielnice, lacunare sau neclare pot fi interpretate și în ce măsură acesta depășește obligația instanței învestite cu soluționarea cauzei să interpreteze și să aplice legea în vederea soluționării litigiului. Exprimarea punctului de vedere al instanței de trimitere contribuie, de asemenea, la a se stabili inclusiv dacă sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării. ... 79. Considerentele expuse de instanța de trimitere au în vedere exclusiv împrejurarea că este obligatorie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru litigiile având ca obiect drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, având în vedere incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și faptul că, deși nu are nicio dilemă în legătură cu soluția ce ar putea fi pronunțată, punctul său de vedere este diferit de jurisprudența covârșitor majoritară a Curții de Apel București, jurisprudență pe care o anexează sesizării. ... 80. Este esențial de observat însă faptul că simpla intrare în vigoare a acestei ordonanțe de urgență nu justifică admisibilitatea sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, întrucât și acest act normativ se referă la interpretarea propriu-zisă a conținutului unor dispoziții legale în sensul dezlegării de principiu a unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, dispozițiile art. 2 alin. (1) din acest normativ referinduse, similar art. 519 din Codul de procedură civilă, la existența unei „chestiuni de drept“, sesizarea instanței supreme fiind obligatorie numai în situația în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de actul normativ. ... 81. Câtă vreme rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege, aceasta nu se poate substitui instanței de trimitere, obligată să tranșeze în concret aspectele litigioase aflate pe rolul său. Așadar, nu se poate cere instanței supreme să stabilească care sunt normele legale incidente raportului juridic dedus judecății și să le aplice în mod corespunzător, dacă acestea nu au aptitudinea, prin caracterul lor neclar, să genereze jurisprudență neunitară. ... 82. Or, existența unui punct de vedere izolat, anume cel al instanței de trimitere, în contextul conturării unei jurisprudențe cvasiunanime a instanțelor învestite cu aceleași probleme de drept nu poate demonstra dificultatea acestora și nu poate justifica accesarea mecanismului de unificare a practicii judiciare. ... 83. Astfel, în cauza de față nu au fost consultate instanțele din țară, întrucât acestea au transmis jurisprudență relevantă în Dosarul nr. 2.102/1/2024 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Așa cum rezultă din paragrafele 25-37 ale Deciziei nr. 113 din 9 decembrie 2024 pronunțate în acest dosar, există o opinie unanimă în sensul că sunt întemeiate cererile accesorii formulate de salariați, de obligare a angajatorilor la plata diferențelor aferente contribuțiilor de asigurări sociale, corespunzătoare condițiilor speciale de muncă, ca urmare a reîncadrării acestor condiții pe cale judiciară. Din conținutul hotărârilor analizate rezultă că, în cauzele în care pârâții au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, această excepție a fost respinsă. ... 84. Aceste soluții se întemeiază, în esență, pe împrejurarea că, după încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, prin dispozițiile art. 22 din Legea nr. 104/2003, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 24 din 14 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și prin Decizia Curții Constituționale nr. 53 din 4 februarie 2020, angajatorii sunt obligați să depună declarații privind contribuțiile de asigurări sociale rectificative și să plătească diferențele de contribuții aferente. ... 85. Nu poate genera jurisprudență neunitară caracterul clar și explicit al dispozițiilor din Codul fiscal în vigoare, anume prevederile art. 147 alin. (3^2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „(3^2) În cazul în care prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept se dispune reîncadrarea activității în condiții deosebite sau speciale de muncă pentru perioade anterioare, precum și achitarea de către angajator a diferențelor de contribuție de asigurări sociale, sumele datorate potrivit legii se declară până la data prevăzută la art. 146 alin. (9^2) prin depunerea declarațiilor rectificative pentru lunile cărora le sunt aferente sumele respective.“ ... 86. În mod asemănător, există prevederi legale neechivoce în actul normativ sus-menționat referitoare la obligația angajatorilor de a calcula și plăti contribuțiile de asigurări sociale prin aplicarea cotelor corespunzătoare asupra bazei de calcul în ipoteza reîncadrării activității pentru perioade anterioare, respectiv cele prevăzute de art. 146 alin. (9^2): „În cazul în care prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/ hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept se dispune reîncadrarea activității în condiții deosebite sau speciale de muncă pentru perioade anterioare, precum și achitarea de către angajator a diferențelor de contribuție de asigurări sociale, în vederea stabilirii contribuției datorate, cotele de contribuții de asigurări sociale în vigoare în acea perioadă se aplică asupra bazei de calcul corespunzătoare fiecărei perioade. Contribuțiile datorate potrivit legii se calculează și se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care hotărârea judecătorească devine executorie de drept.“ ... 87. De altfel, punctul de vedere izolat al instanței de trimitere, potrivit căruia reîncadrarea activității salariaților în condiții deosebite de muncă nu este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale corespunzătoare de către angajator, se întemeiază pe o lectură proprie a considerentelor Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Însă, așa cum a statuat deja jurisprudența consolidată a instanțelor naționale, dezlegarea dată anterior de instanța supremă pentru altă categorie de personal bugetar s-a întemeiat pe împrejurarea că noul act normativ a recunoscut ca fiind încadrate în condiții speciale și perioade de activitate anterioare intrării în vigoare a noii legi. Ca atare, s-au recunoscut efecte viitoare unor situații juridice născute înainte de intrarea în vigoare a legii noi (a se vedea paragrafele 122 și 135 din decizia citată anterior). Or, în litigiul ce a generat sesizarea de față, reclamanții salariați solicită obligarea angajatorului la îndeplinirea obligațiilor ce îi revin după intrarea în vigoare a Legii nr. 104/2003, neexistând nicio prevedere legală care să îl exonereze pe angajator de obligația de a declara și plăti contribuțiile de asigurări sociale. ... 88. În altă ordine de idei, o chestiune de drept nu este dificilă nu numai atunci când nu are potențialul de a genera jurisprudență neunitară, ci și în situația în care există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casație și Justiție, utile instanței de trimitere în dezlegarea cauzei. Reamintim, în acest context, Decizia nr. 13 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 28 octombrie 2016, prin care s-a statuat că „acțiunile în constatarea dreptului la încadrarea în grupe de muncă conform dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990 intră în categoria acțiunilor în constatare de drept comun și sunt imprescriptibile“, decizie dată în interpretarea legislației anterioare Legii nr. 19/2000. ... 89. Așadar, revine instanței de trimitere atribuția jurisdicțională de a verifica și respecta jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea litigiului dedus judecății. ... 90. Concluzionând, se reține că mecanismul de unificare a practicii judiciare nu poate fi valorificat, atâta vreme cât legiuitorul a instituit o serie de exigențe de ordin formal pentru regularitatea sesizării, precum și condiții restrictive de admisibilitate, iar acestea nu sunt îndeplinite. ... ...