Decizia CCR nr. 24/2020Punctul 88
Punctul 88
88. În ceea ce privește situația reabilitării în speță, Curtea constată că Decizia penală nr. 22 (definitivă) a fost pronunțată în data de 22 februarie 2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în baza Codului penal din anul 1969. Prin aceasta, rejudecând apelul, instanța supremă a hotărât, în temeiul art. 253^1 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 5 din Codul penal, prin înlăturarea dispozițiilor art. 74 lit. a) , lit. c) și ale art. 76 lit. e) din Codul penal anterior, condamnarea inculpatului la o pedeapsă principală cu 6 luni de închisoare și la pedeapsa accesorie a interzicerii executării unor drepturi, iar în baza art. 81 și art. 82 din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit conform dispozițiilor art. 82 din Codul penal anterior, pentru aceeași durată fiind suspendată și executarea pedepsei accesorii. ...
Sursa oficială ↗