Decizia CCR nr. 26/2020Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.01.2020 · dosar 2.719E/2019
Punctul 24
24. Cu privire la acest demers al ministrului justiției, se arată că este de natură să creeze, pe de o parte, percepția falsă că instanțele judecătorești și parchetele sunt subfinanțate din cauza fondurilor alocate pentru achiziționarea unui sediu al Consiliului, iar, pe de altă parte, că derularea proiectului „Cartierul pentru Justiție“ este blocată până la luarea unei decizii în acest sens de către Consiliu. Or, prin Hotărârea Guvernului nr. 949/2018 s-a pus la dispoziția Consiliului suma necesară achiziționării unui sediu corespunzător necesităților sale de funcționare, fonduri care nu fac parte din sfera bugetului destinat necesarului instanțelor și parchetelor, alocarea bugetară fiind realizată separat, ca urmare a probării parametrilor tehnico-economici ai investiției. Prin urmare, ministrul justiției, deși încearcă acreditarea ideii că proiectul este blocat până la luarea unei decizii de către Consiliu, în realitate, numai acesta este responsabil pentru situația creată. Se mai precizează faptul că ministrul justiției și-a asumat în mod nelegal atribuții cu referire la finanțarea instanțelor judecătorești prin realocarea sumelor necesare achiziționării unui sediu pentru Consiliu, în ideea afectării imaginii acestuia din urmă. Se mai arată că întârzierea proiectului „Cartierul pentru Justiție“ are repercusiuni implicite asupra bunei administrări a justiției, deși, potrivit art. 5 din Legea nr. 304/2004, Ministerul Justiției ar trebui să asigure buna organizare și administrare a justiției ca serviciu public. Astfel, ministrul justiției nu doar că nesocotește dispozițiile legale antereferite, dar afectează realizarea actului de justiție în condiții optime. Se concluzionează în sensul că încercarea ministrului justiției de a împiedica achiziționarea unui sediu pentru Consiliu este de natură a afecta însăși capacitatea funcțională a acestuia, cunoscute fiind dificultățile cu care acesta se confruntă sub acest aspect, încă de la înființare. ...
Sursa oficială ↗