Sari la conținut

Decizia CCR nr. 26/2020Punctul 45

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
22.01.2020
Dosarul
2.719E/2019

45. În contextul în care ministrul justiției a acționat cu bună-credință, comunicând atât verbal, în chiar ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 17 septembrie 2019, cât și, ulterior, în scris, într-un termen rezonabil, prin scrisoarea amintită, că nu există o astfel de „foaie de parcurs“ negociată cu parteneri externi, demersul președintelui Consiliului Superior al Magistraturii de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la un pretins conflict de natură constituțională decurgând din acest subiect apare de neînțeles și nejustificat, atât din perspectiva faptului că obiectul pretinsului „conflict“ nu există în realitate (de vreme ce, așa cum rezultă din chiar considerentele sesizării, existența conflictului se întemeiază doar pe chestiuni „aparente“, „eventuale“, „pretinse“ ori pe „percepții“ și „impresii“), cât și din perspectiva principiului colaborării loiale care ar trebui să existe între autoritățile publice. În acest sens este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 611 din 3 octombrie 2017. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie