Decizia CCR nr. 829/2019Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.12.2019 · dosar 3.342/86/2017
Punctul 7
7. Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, în privința dispozițiilor art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, și neîntemeiată în privința celorlalte dispoziții legale criticate. Referitor la criticile formulate cu privire la prevederile art. 478-488 din Codul de procedură penală, ce reglementează acordul de recunoaștere a vinovăției, în ansamblul său, se susține că instituția de drept procesual penal anterior menționată urmărește soluționarea cauzelor penale întro manieră egal avantajoasă pentru inculpat și pentru stat, fără a încălca drepturile fundamentale ale celui dintâi. Se arată că încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției este lăsată la aprecierea inculpatului, acesta nefiind obligat să îl încheie, și că aceasta este supusă controlului instanței judecătorești. Mai mult, se susține că art. 480 din Codul de procedură penală impune ca la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției să existe suficient de multe date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și la vinovăția inculpatului. Referitor la prevederile art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală, se arată că răspunderea penală este personală și se stabilește, în situația în care persoana interesată ar fi trimisă în judecată pentru o infracțiune care are legătură cu cea a inculpatului, exclusiv pe baza probelor administrate în dosarul în care persoana în cauză are calitatea de inculpat, beneficiind de toate garanțiile prevăzute de lege. Se apreciază însă că, pentru respectarea principiului egalității armelor, instanța de judecată ar trebui să aibă posibilitatea să modifice natura, cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei, atunci când apreciază că sunt prea aspre raportat la particularitățile comiterii faptei și la persoana inculpatului, având în vedere că aceasta poate interveni, prin respingerea acordului, potrivit prevederilor art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în situația în care soluția negociată este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau cu periculozitatea infractorului. Se susține că imposibilitatea instanței de a interveni în sensul arătat anterior limitează dreptul de acces efectiv la justiție. ...
Sursa oficială ↗