Decizia CCR nr. 68/2019Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției fără să cunoască toate consecințele juridice ale acestuia și sub presiunea psihologică dată de prezența sa în fața organelor de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, dar că, ulterior încheierii acordului, a aflat că fapta săvârșită nu constituie infracțiune, conform soluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, pronunțate pe baza Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016. Se susține că textul criticat nu prevede, în mod expres, posibilitatea inculpatului de a reveni în privința recunoașterii vinovăției sale sau asupra declarațiilor date cu prilejul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, aspect ce a dus, în practică, la pronunțarea unor soluții greșite și neconstituționale, conform cărora inculpatul nu poate modifica declarația dată conform art. 478 și următoarele din Codul de procedură penală. Se arată că, pornind de la aceste soluții, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a fost pronunțată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5 din 20 martie 2017, prin care s-a stabilit că retragerea de către inculpat, în fața instanței de judecată, a consimțământului valabil exprimat în cursul urmăririi penale, în condițiile art. 482 lit. g) din Codul de procedură penală, nu constituie temei pentru respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției. Se susține că soluția anterior menționată a fost pronunțată, cu toate că, în materie civilă, există cel puțin două ipoteze în care este posibilă retractarea punctului de vedere inițial al inculpatului, respectiv consimțământul la divorț și contestarea recunoașterii paternității asupra unui copil. Se susține că imposibilitatea retragerii declarației exprese prin care inculpatul își recunoaște vinovăția, în condițiile în care faptele recunoscute au fost dezincriminate, iar acordul a fost încheiat pentru o infracțiune inexistentă, este de natură a încălca dreptul la apărare al inculpatului. Se arată, de asemenea, că imposibilitatea modificării declarației referitoare la acordul de recunoaștere a vinovăției presupune o limitare a dreptului inculpatului de a-și schimba propria opinie cu privire la cauza dedusă judecății, aspect ce semnifică o limitare nejustificată a libertății de exprimare a inculpatului. Se susține că, pentru aceste motive, textul criticat încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) , art. 24 și art. 30. ...