Decizia ÎCCJ nr. 354/2025 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 06.10.2025 · dosar 374/1/2025
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului 10. Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ cu nr. 2.454/103/2023 din 23 noiembrie 2023, contestatorii, în contradictoriu cu intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat: modificarea Deciziei de compensare nr. 58.306 din 26 septembrie 2023, emisă în Dosarul de despăgubiri nr. 14.503/CC din 26 mai 2006, în ceea ce privește numărul de puncte; obligarea intimatei să emită, în Dosarul nr. 14.503/CC din 26 mai 2006, decizie de compensare la valoarea ce se va stabili în prezenta cauză, precum și la plata cheltuielilor de judecată. ... 11. Prin Sentința civilă nr. 668 din 4 septembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 2.454/103/2023, Tribunalul Neamț - Secția civilă și de contencios administrativ a admis în parte contestația, a anulat în parte Decizia de compensare nr. 58.306 din 26 septembrie 2023, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu privire la numărul de puncte stabilit în favoarea persoanelor beneficiare, a obligat Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită o nouă decizie de validare a dispoziției primarului, în sensul acordării de măsuri compensatorii sub formă de 328.241,90 puncte (în loc de 277.052 puncte) pentru imobilul în discuție, și a obligat-o pe intimată să plătească contestatorilor suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată. ... 12. În esență, pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și a reținut că, potrivit grilei notariale din anul 2022, valoarea imobilului compus din teren în suprafață de 191,40 mp și construcții în suprafață totală de 127,24 mp este de 73.024,37 euro/363.347,46 lei, valoare care a fost solicitată de contestatori prin concluziile scrise depuse la dosar. Însă instanța a arătat că din valoarea menționată va fi scăzută valoarea despăgubirilor încasate de autorii contestatorilor în anul 1981, stabilită de expertă la suma de 35.105,46 lei. ... 13. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât contestatorii, cât și intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. ... 14. Prin apelul formulat, apelanții-contestatori au susținut că în mod netemeinic și nelegal prima instanță a reținut că s-au încasat despăgubiri în anul 1981 și a dedus suma de 35.105,46 lei, în contextul în care la dosarul administrativ nu exista niciun înscris care să ateste plata și/sau încasarea efectivă a despăgubirilor, în anul 1981, de către autorii acestora. ... 15. Totodată, apelanții-contestatori au criticat sentința apelată, afirmând că numărul de puncte stabilit nu a avut în vedere Legea nr. 165/2013, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 223/2024 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și pentru modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 17 iulie 2024 (Legea nr. 223/2024). ... 16. Au arătat că decizia de compensare a fost emisă la data de 26 septembrie 2023, moment la care dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 prevedeau faptul că evaluarea imobilelor se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei, adică pentru anul 2022, iar, la data de 20 iulie 2024, Legea nr. 165/2013 a suferit o modificare, legiuitorul stabilind, la art. 35 alin. (1) din acest act normativ, faptul că, în procedura judecătorească, cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești. ... 17. În esență, în opinia apelanților-contestatori, valoarea imobilului se impune a fi stabilită în raport cu grila notarială valabilă pentru anul 2024, având în vedere modificarea suferită de Legea nr. 165/2013, precum și faptul că dosarul nu va fi soluționat în mod definitiv în anul 2024 pentru a se avea în vedere, eventual, valoarea din grila notarială valabilă pentru anul 2023. ... 18. Prin apelul formulat, apelanta-intimată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a susținut că în mod netemeinic și nelegal a fost obligată să anuleze în parte Decizia de compensare nr. 58.306 din 26 septembrie 2023 și să emită o nouă decizie pentru imobilul în discuție, arătând că decizia de compensare contestată a fost emisă în mod corect pentru cuantumul de 277.052 puncte, imobilul fiind evaluat potrivit grilei notarilor publici valabile la data supunerii dosarului atenției Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în ședință, respectiv celei pentru anul 2022. ... 19. Totodată, a criticat sentința apelată în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, afirmând că onorariul în cuantum de 1.500 lei, pretins în circumstanțele cauzei de față, este vădit disproporționat în raport cu criteriile enunțate la art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... 20. La termenul de judecată din 27 ianuarie 2025, Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, reținând și că o atare solicitare a fost formulată de către apelanții-contestatori. ... ...
Sursa oficială ↗