Decizia CCR nr. 767/2019Punctul 16
Punctul 16
16. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 346 alin. (3) lit. a) , ale art. 334 alin. (2) , ale art. 345 alin. (3) și ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară apreciază că este neîntemeiată, criticile fiind nefondate. Astfel, conținutul noțiunii de rechizitoriu „neregulamentar“ întocmit la care se referă dispozițiile art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală este, până în acest moment, determinat de o practică judiciară constantă, într-o modalitate compatibilă cu standardele constituționale și convenționale privind previzibilitatea, claritatea și accesibilitatea legii interne, prin raportare la prevederile art. 327, art. 328 cu referire la art. 286 alin. (2) , art. 330 și ale art. 331 din Codul de procedură penală. Întocmirea actului de sesizare într-o modalitate contrară exigențelor legii și care, finalmente, nu are aptitudinea de a învesti instanța de judecată se sancționează cu o sancțiune procesuală specifică - remedierea neregularităților actului de sesizare de procuror în condițiile art. 345 alin. (3) și, în caz de neconformare, restituirea cauzei la procuror potrivit art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, însă numai pentru situația în care neregularitatea actului de sesizare, ce nu a fost remediată în termenul acordat, atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății. ...
Sursa oficială ↗