Decizia CCR nr. 768/2019Punctul 6

6. Judecătoria Arad - Secția penală opinează că dispozițiile legale criticate nu sunt contrare prevederilor constituționale invocate. Astfel, legiuitorul a prevăzut norme de conduită a persoanelor private de libertate, stabilind în mod detaliat, strict și restrictiv care sunt drepturile, dar și obligațiile acestora în cursul desfășurării activităților în penitenciar, precum și consecințele nerespectării obligațiilor sau încălcării normelor de conduită, reglementând în mod corespunzător sancțiunile ce pot fi aplicate. Deși acțiunile de distrugere sau sustragere de bunuri prevăzute de art. 82 lit. h) din Legea nr. 254/2013 pot constitui elementul material al infracțiunilor de furt sau distrugere prevăzute de art. 228 și 253 din Codul penal, reglementarea unei răspunderi administrativ-disciplinare în vederea tragerii la răspundere a făptuitorului nu apare ca neconstituțională, nefiind vorba de încălcarea principiului ne bis in idem, care se referă la tragerea la răspundere a unei persoane pentru o faptă pentru care a mai fost trasă la răspundere penală. În ceea ce privește sancțiunea prevăzută de art. 101 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 254/2013, instanța apreciază că aplicarea oricărei sancțiuni disciplinare atrage o anumită limitare a satisfacerii nevoilor materiale sau morale ale persoanei sancționate, fără ca aceasta să constituie o încălcare a drepturilor sau a libertăților fundamentale reglementate și apărate de prevederile constituționale. În ceea ce privește dreptul la hrană, instanța apreciază că, deși cumpărarea sau primirea de produse alimentare este restricționată prin aplicarea sancțiunii, penitenciarele asigură în mod gratuit și necondiționat hrana deținuților în condițiile legii, astfel că dreptul la hrană nu este încălcat prin aplicarea acestei sancțiuni. De asemenea, nu este afectat nici dreptul la apărare sau la anchetă efectivă a persoanei condamnate care, nemulțumită de decizia de sancționare pronunțată de Comisia de disciplină, poate face plângere împotriva acesteia la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data comunicării, potrivit art. 39 alin. (3) din aceeași lege. Plângerea este soluționată de către judecătorul de supraveghere în termen de 10 zile de la data primirii ei, prin încheiere executorie. Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, contestație care se judecă, în ședință publică, cu citarea și ascultarea persoanei condamnate și a administrației penitenciarului, persoana condamnată și administrația penitenciarului putând solicita administrarea de probe. ...