Decizia CCR nr. 768/2019Punctul 8

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 23 alin. (12) din Constituție, nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii. În cadrul dispozițiilor legale privind executarea pedepselor, legiuitorul a prevăzut norme de conduită a persoanelor private de libertate, stabilind în mod detaliat, strict și restrictiv care sunt drepturile, dar și obligațiile acestora în cursul desfășurării activităților în penitenciar, precum și consecințele nerespectării obligațiilor sau încălcării normelor de conduită, reglementând în mod corespunzător sancțiunile ce pot fi aplicate. Deși acțiuni de distrugere sau sustragere de bunuri în sensul art. 82 lit. h) din Legea nr. 254/2013 pot constitui elementul material al infracțiunilor de furt sau distrugere prevăzute de art. 228 și 253 din Codul penal, reglementarea unei răspunderi administrativ-disciplinare în vederea tragerii la răspundere a făptuitorului nu apare ca neconstituțională, nefiind vorba de încălcarea principiului ne bis in idem, care se referă la tragerea la răspundere a unei persoane pentru o faptă pentru care a mai fost trasă la răspundere penală. În ceea ce privește sancțiunea prevăzută de art. 101 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 254/2013, Guvernul apreciază că aplicarea oricărei sancțiuni disciplinare atrage o anumită limitare a satisfacerii nevoilor materiale sau morale ale persoanei sancționate, fără ca aceasta să constituie o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale prevăzute de Constituție. De asemenea, prin limitarea menționată este afectată posibilitatea persoanei de a primi sau de a cumpăra bunuri care nu sunt strict necesare și indispensabile vieții cotidiene, îngrijirii sănătății sau igienei, care oricum sunt asigurate în mod gratuit de către penitenciar. Nu este afectat nici dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, deoarece persoana condamnată, nemulțumită de decizia de sancționare pronunțată de Comisia de disciplină, poate face plângere împotriva acesteia la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data comunicării, potrivit art. 39 alin. (3) din aceeași lege. Plângerea este soluționată de către judecătorul de supraveghere în termen de 10 zile de la data primirii ei, prin încheiere executorie. Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul. ...