Decizia CCR nr. 768/2019Punctul 14

14. Din această perspectivă, Curtea constată că autorul excepției a criticat prevederile legale în contextul în care susține că, având în vedere natura faptelor care i se impută, acesta ar fi trebuit să fie cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și distrugere, care intră în competența organelor de urmărire penală, și nu pentru săvârșirea unor abateri disciplinare a căror instrumentare este, ca urmare a unui raport de incident, de competența Comisiei de disciplină și a judecătorului de supraveghere din penitenciar. O astfel de susținere nu pune în discuție, în sine, neconstituționalitatea textelor de lege, ca atare, ci aplicarea lor, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenței instanței de contencios constituțional. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „Sunt neconstituționale prevederile actelor [...] care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției“, alin. (3) al aceluiași articol stabilind că instanța constituțională „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“. Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuțiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanțele judecătorești, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege. În acest sens, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“ (a se vedea Decizia nr. 6 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 4 mai 2017, paragraful 15). ...